Monday, 4 August 2014

Din tara unde soarele nu apune si marile se transforma in rauri - partea I

Drumul si drumurile 

Doi oameni, un cort, o masina careia imi vine sa-i ridic statuie pentru cei 12.000 de kilometri parcursi intr-o luna fara probleme serioase. Singura ei oprire a fost de foame. Diagnosticata de obicei drept "pana prostului", era de fapt o pana a sperantei ca in tara urmatoare vom gasi ovaz mai ieftin pentru calul nostru. In rest, a mai scartait cate o frana, s-a mai incins cate o bucata de plastic pe drumurile sinuoase de munte, dar ne-a adus inapoi cu bine. 
Europa Centrala parca este apucata de febra alegerilor, ca altfel nu-mi explic de ce toti peticesc intens drumuri. Daca la noi se schimbau cam prin fiecare orasel bordurile (sportul national de vara) si se lucra la autostrada Sibiu-Deva, producandu-ne o surpriza placuta la intoarcere, din Cehia si Slovacia pana in ceea ce credeam a fi paradisul autostrazilor, Germania, se asfalta, se puneau conducte, se taia iarba de pe marginea drumului, aproape ca nu puteai merge continuu mai mult de 10 kilometri. Recordul Bucuresti - Bratislava din prima zi avea sa ramana un vis frumos dupa aceea, mai ales pe drumul de intoarcere, cand si ungurii au fost contaminati cu microbul lucrarilor.
Germania, ce-mi crease mitul "autobahn"-ului fara limite de viteza si fara taxe, cu cate trei benzi pe sens, s-a dovedit si la dus si la intors un cosmar, cu cozi kilometrice, cu masini inghesuite de pe cele sase benzi pe vreo trei, cam una jumate pe sens, situatie in care depasirea unui camion era o adevarata aventura.
Despre Berlin si Hamburg va voi povesti mai tarziu, deocamdata sa luam feribotul de la Rostock intr-o zi calda de vara, cand sute de oameni se prajesc la soare pe tarmul Marii Baltice si, traversand prin apropierea unui parc de centrale eoliene amplasat in mijlocul marii, ancorate la zece metri adancime,  ajungem in Danemarca, o tara unde casutele din caramida rosie par din turta dulce, micute, cochete, aliniate. In Copenhaga parca ne e si rusine sa mergem cu masina prin oras. Nu suntem singuri pe drum, camperele, motocicletele si celelalte masini ale turistilor, majoritatea germani si olandezi, ne tin companie,  dar mai toti localnicii pedaleaza de zor. Fabrica Carlsberg se incadreaza si ea frumos in peisaj, cu acelasi stil de constructii din caramida rosiatica caracteristic intregii parti de sud a tarii. Totul are un aer boem, in special cartierul "verde", Christiania, autodeclarat republica independenta. Despre Copenhaga ceva mai incolo, deocamdata suntem continuam drumul.
Trecem strâmtoarea Oresund, intre Copenhaga si Malmo prin aceasta minune a ingineriei de vreo 16 kilometri, formata dintr-un tunel pe sub mare de 4 kilometri pana la insula artificiala din mijloc, lunga de alti 4 kilometri, punct de sprijin necesar, construit din ramasitele materialelor folosite pentru pod si tunel, urmati de inca 8 kilometri pe pod. Este cald si, in larg, paletele centralelor eoliene de pe mare sunt miscate usor de o briza placuta. Ne intrebam in gluma daca nu cumva am gresit drumul si ne indreptam spre sud, spre vreo insula de prin Mediterana.


Trecerea podului este o experienta ce-si merita banii macar o data, una destul de costisitoare, de 43 de euro, asa ca la intoarcere am preferat o alta cale, mai putin ocolita, evitand Suedia, si, pe ansamblu, mult mai ieftina, luand Danemarca de la nord la sud. N-am reusit sa vedem mlastinile si psihopatii Iutlandei de prin filmele daneze.
Suedia o strabatem repede, cu punctele ei de colectare a taxei de autostrada, unde coroanele cu gaurele ne produc confuzie. Atat de asemanatoare si totusi atat de diferite, insa o unificare a coroanelor nordice e imposibila, ce rege/regina ar trebui sau ar accepta sa nu mai figureze pe ele?! Vazuta din goana masinii, tara mi s-a parut uratica si plictisitoare, nu ma indoiesc ca in partea mai muntoasa o avea si ea locuri frumoase, dar ii lipsesc si arhitectura cocheta a casutelor daneze, si peisajul care-ti taie respiratia in Norvegia. Parasim zona UE pentru a doua oara dupa Christiania daneza, dar ramanem in Schengen, asa ca nimeni nu te intreaba nimic, al cui esti, ce cauti, de unde vii si unde te duci. Este un punct de control vamal la intrarea in Norvegia, dar numai pentru camioane. La intoarcere, cand am luat feribotul, se facea un control sumar al portbagajului, "cigarettes control". Ce gluma buna! Cine ar fi nebun sa faca trafic cu tigari din Norvegia, unde costa minim 10 euro pachetul, spre Germania, unde este 5 euro?!
Intram in tara unde nu intotdeauna raurile curg spre mare, ci marea isi croieste drum printre munti, parand ca se transforma in rauri, unde nici soarele nu se poate satura de frumusetea varatica a naturii si se uita lung inapoi cu regret inainte sa plece sa se culce pentru a se trezi repede, nerabdator sa admire din nou peisajul si, mai la nord, refuza sa apuna, unde norii se aduna sa invaluie curiosi colinele si muntii, tot mai inalti pe masura ce inaintezi, si orice drum se transforma dintr-o cale de acces intr-o destinatie in sine, in tara aceasta cu casute din lemn vopsit in alb, caramiziu sau negru, careia imi venea sa-i explorez fiecare cotlon dantelat al vastului tarm si fiecare creasta de munte.
Norvegia are un total desfasurat incredibil de 80.000 de kilometri de coasta (incluzand insulele) si ma intreb de unde se mai formeaza nisipul alb, extrem de fin intr-o tara atat de stancoasa. 
Daca va inchipuiti ca apropierea oceanului creeaza o clima destul de rece, va inselati. Nimeni nu merge in Scandinavia "la mare" in mod special, dar insulitele ( denumite colectiv "skjærgård" - arhipelagul) si curentii de aer cald protejeaza partea continentala, asa ca o baie in Marea Nordului nu este un sport extrem, cum ar parea. 
Daca norvegienii prefera sa mearga in vacanta prin orasele si satele de pe coasta sau mai in interior, la munte, la pescuit sau la plimbari cu bicicleta ori cu schiurile pe role (tocmai se desfasoara zilele astea o cursa de biatlon intr-un loc pe unde am trecut) fiordurile sunt locurile preferate de vizitatorii straini, care tind sa neglijeze farmecul locurilor linistite, neaglomerate, cu peisaje la fel de frumoase ca si cele mediatizate. Asa se face ca o excursie planificata initial pentru vreo 4-5000 de kilometri spre o tara din care cunosteam doar doua-trei destinatii mainstream s-a transformat intr-una de 12.000 si am ajuns sa descoperim locuri neasteptat de frumoase pe un drumeag de munte sau pe valea vreunui parau. 
Poate cel mai des semn de circulatie intalnit in Norvegia este urmatorul: 
urmat de "oita cu mielut". Daca elani n-am vazut, decat unul in zare despre care acum incep sa am indoieli ca nu era o vaca, in schimb caii si turmele de oi si vaci erau pretutindeni pe marginea drumurilor, pascand libere si nepazite. Despre cinstea si increderea norvegiana am multe de zis, incerc deocamdata sa "stau pe drum", ca mi se invalmasesc prea multe in minte si imi vine sa le astern aici pe toate odata. 


Ce spuneam deci? Drumuri. In Norvegia,  limita de viteza este 50 in localitate, 80 in afara, 80-90 cu unele limite mai mari indicate specific pe... sa-i zic autostrada?! Singurul loc unde am vazut patru benzi era in apropiere de Oslo. Dar cum traficul nu este asa o mare problema pe drumurile valurite unde cu greu poti gasi 200 de metri plati, pe drumurile europene, chiar si cu cate o banda pe sens, se conduce mult mai usor si relaxat decat pe renumitele autostrazi germane. Cum sa nu fie o placere cand vezi de pe drum asemenea peisaje?! Si nu, asta nu este un fiord, doar un lac de care n-a auzit nimeni.

Atitudinea la volan este politicoasa, pana la extrem uneori, existand situatii cand ambii soferi se opresc inaintea unei ingustari a drumului invitandu-se reciproc sa treaca primul. Nimeni nu face semn cu farurile, nu-si inchipuie ca drumul este al lui, nu claxoneaza, daca altcineva vrea sa mearga mai repede de multe ori tragi pe dreapta si ii faci loc sa se duca in treaba lui de om grabit. Nu am simtit in nicio alta tara atata siguranta pe sosea.
Exista taxe de drumuri, care se investesc apoi in construirea altor drumuri. Le poti plati fie cu un card special, fie prin SMS sau, pur si simplu, mergi prin fata camerelor si, in vreo 2-3 luni, iti vine factura acasa, varianta pe care am preferat-o, ca sa nu incarcam si mai mult un buget deja depasit, pentru ca n-am putut sa ne limitam la ceea ce prevazusem initial ca traseu si obiective, ne-a luat valul:). Speram doar ca factura sa nu fie insotita si de ceva amenzi pentru depasirea limitei de viteza!
Lipsa drumurilor largi este de inteles intr-o tara atat de ondulata, s-au preferat alte solutii, mai putin intruzive decat defrisarea, pentru a croi drumuri prin munti si peste fiorduri, poduri si tunele, domeniu in care Norvegia detine cateva recorduri. 
Au cel mai lung tunel pe sosea din lume, Laerdalstunnelen, de 24,5 kilometri. Din fericire l-am ocolit elegant cu varianta alternativa, ferry-ul, ca altfel as fi aflat cu adevarat ce inseamna o criza de claustrofobie. In schimb, l-am strabatut pe cel de-al doilea ca lungime al tarii si n-as putea spune ca m-am simtit prea inconfortabil, mai rau a fost la cele pe sub mare. Cel mai adanc tunel submarin, Eiksundtunnelen, coboara pana la 287 metri adancime, nu-mi dau seama cum ar fi fost acolo daca in Oslofjordtunnel, care ajunge la "doar" 134 de metri sub mare simteam nevoia sa inghit in sec pentru reglarea presiunii, de parca eram la scufundari. Si a mai fost un "highway to hell" in tunelul Korgfjell, de 8 km, unde practic cobori un munte destul de abrupt prin interior, aveam impresia ca intram direct in iad, mai ales ca gazele de esapament formau niste norisori cam amenintatori in spatiul inchis si intunecat. Dar nimeni nu a lesinat, asa ca am scapat cu bine. La intoarcere, acelasi tunel avea sa devina "stairway to heaven". Fiind atat de lungi, sunt prevazute cu multe ventilatoare, dar si cu niste accesorii pe care nu le-am vazut nicaieri altundeva: sensuri giratorii (in tunel au ramificatii de drumuri!), spatii de popas, neoane de readaptare la lumina naturala spre iesire. 
Podurile nu sunt atat de lungi, dar sunt cateva spectaculoase, mai ales cele construite peste fiorduri sau care leaga doua insule.



Norvegia detine cele mai multe masini electrice din lume raportate la numarul de locuitori si benzinariile chiar sunt dotate cu incarcatoarele necesare. 

Iar cand vine vorba de drumuri montane, ele te poarta pe langa niste imagini incredibile, ai senzatia ca mergi tot timpul printr-o vedere sau ca intreaga tara a fost bine ajustata in Photoshop. Pozele de mai jos sunt facute cu un telefon Nokia modest, n-am umblat la culori, chiar asa arata tara :) 

Floricica mov pare sa fie pretutindeni prin tara si nicaieri in rest, i-am zis, in lipsa altor informatii, "floarea nationala", creste din sud pana dincolo de Cercul Polar. 
Acolo unde nu se mai poate merge pe uscat, iei barca si treci pe partea cealalta. Taxele de drum si taxele de barca nu merg la bugetul de Stat, ci direct la Ministerul Transporturilor, care se ocupa de intretinerea si dezvoltarea infracstructurii. Avem un drum peste munte unde se blocheaza iarna camioanele sau nu se mai poate trece deloc?! Nu-i nimic, dam o gaura in munte si rezolvam problema :). Asa s-au transformat multe din drumurile de creasta in ceea ce acum numesc "drumuri turistice - turisveger", panoramice. Daca vrei sa vezi, sa te plimbi, sa mai admiri cate o caldare glaciara sau cate un fiord de sus, o iei pe munte, daca vrei sa ajungi din punctul A in punctul B, intri in tunel si scutesti o ora de drum. 

Daca este cazul, poti sa faci si un bine:

Va dati seama ca nimeni nu s-ar gandi sa le ia florilor "suportul", sa si-l insuseasca sau sa-l vanda la fier vechi. 

Mai multe in zilele urmatoare, deocamdata sa spun cateva vorbe si despre drumul de intoarcere. Toate au fost bune si frumoase prin Scandinavia: trecerea cu feribotul care s-a oprit in mijlocul marii, cu ceva emotii cand capitanul a anuntat ca se opreste motorul, dar nu foarte mari, mi-am adus aminte ca totusi plutim, nu suntem in avion, asa ca prea grav nu poate fi. De fapt, era o oprire voluntara, de pescuire a doi naufragiati intr-o barca de salvare de pe marea  destul de agitata, n-am inteles ce cautau undeva in no man's land, intre Norvegia si Danemarca. Din pacate, am ajuns din nou in Germania si am avut nefericita idee de a crede ca poate spre Munchen, in partea vestica, drumurile vor fi mai bune. Am ocolit Cehia si Slovacia pentru a gasi si in restul Germaniei, si in Austria, acelasi haos pe strazi. Nici Ungaria nu s-a lasat mai prejos de data asta, dar ii multumesc ca mi-a inlocuit senzatia de "iar ma intorc acasa" cu una de "bine ca am intrat in Romania". Nu mai trecusem pe acolo de cativa ani, la dus era seara si cam pustiu, dar ce-am vazut acum, doar mergand pe autostrada, m-a cam speriat: spalatori de parbrize sareau pe tine la fiecare parcare, diversi dubiosi incercau sa-ti vanda obiecte de provenienta la fel de dubioasa... Si erau unguri, nu neaparat din rasa minoritara! Cu regimul Orban inainte! 
Ca sa fim si noi in randul lumii, am stat vreo jumatate de ora la un semafor pe undeva pe langa Lipova unde niste Dorei ce se faceau ca lucreaza pe o portiune de 5 metri blocasera un sens al drumului pe lungimea de un kilometru. In schimb, m-a impresionat placut autostrada Deva-Sibiu, se mai deschisese o bucata fata de ceea ce stiam de la plecare. Uite ca s-au miscat niste lucruri intr-o luna!
Acum, ca am facut introducerea, banuiti ca in urmatoarele posturi o sa va cam bat la cap cu "ce frumoasa e Norvegia", cu multele ei minuni, in general naturale, dar si de civilizatie si lingvistice, ca am inceput sa invat limba. O sa fie si putina arta, mai spre sfarsit.

No comments:

Post a Comment