Din tara unde soarele nu apune si marile se transforma in rauri - partea VI

Vikingii

In Norvegia mi s-au spulberat doua idei preconcepute (chiar trei, daca ma gandesc si la "voi muri de frig dincolo de Cercul Polar" si s-a intamplat sa-mi dea desteptarea caldura, in cortul transformat intr-o sera). Una ar fi aceea ca gasesti viking si black metal norvegian, obiect de studiu in scolile de muzica, zice-se, la fiecare colt de strada. Cd-ul unei trupe norvegiene pe care-l cautam de mult timp mi l-am luat pana la urma dupa ce am plecat, din Germania. Exista standuri de cd-uri la benzinarii, cu mult dance, cea mai "brutala" muzica pe care o puteai intalni fiind  Black Sabbath. Libraria in care am intrat nu avea raion muzical, daca sunt magazine care sa acopere si nisa metalului, stau bine ascunse. De fiecare data cand incercam sa ascultam un post de radio, si am butonat ceva, sperand sa gasesc macar Rock FM-ul lor, ne loveau cu vreo hipstereala sau disco in norvegiana de ne lasam pagubasi, mai interesante erau emisiunile vorbite, daca mai identificam cate un cuvant aveam satisfactia unei victorii, un nou pas in invatarea limbii. 

Cea de-a doua prejudecata era ca ne vom impiedica de vestigii vikinge la tot pasul. Nu prea a fost cazul. In afara de piata vikinga si Muzeul Lofotr din Borg, despre care voi vorbi in continuare (le-am grupat impreuna, la tema, desi intre ele a fost o saptamana si ceva distanta), mai este un Muzeu al barcilor vikinge la Oslo, unde am ajuns, din pacate, la ora inchiderii. Si apropo, de unde vine denumirea de drakkar? Norvegienii nu o folosesc, par sa nici nu o cunoasca, le spun simplu "vikingskip".
Cand am plecat de la campingul din livada cu ciresi, nu ne propusesem sa mergem mai mult de 200 de kilometri in ziua respectiva. Evident ca ne-a luat de dimineata pana seara sa-i parcurgem. Cum sa nu te opresti cand, intr-o vale dintre munti cu cascade prelingandu-se pe pereti iti iese in cale o tabara de vikingi?! Mancaruri traditionale la ceaun (cam grase pentru gustul meu, dar vajnicii razboinici aveau nevoie de asa ceva, sa indure asprimea vremii si a vremurilor), obiecte de artizanat, bijuterii, blanuri, jucarii pentru puii de viking, miere, seturi de rune, jocuri de epoca (varianta light, fara amputari, a unuia care apare si intr-un film Monty Python), demonstratii de lupta, dadeau culoare unui festival ce numara printre manifestari si un concert Waldruna, desfasurat la locul filmarilor la Vikings. Caci de-acolo, din Gudvangen, chiar la locul taberei, veneau si plecau barcile lui Ragnar prin Nærøyfjord, unul din cele mai inguste ale tarii. La concert n-am ajuns, biletele se rezervau in avans, asa ca m-am consolat cu o repetitie pentru concertul unui grup local, ce m-a dus cu gandul la Otyg, trupa lui Vintersorg, despre care am tot crezut ca-i norvegian pana cand am vrut sa citesc versurile dupa ce invatasem un pic limba. Asa am avut revelatia tarzie ca-i suedez. Daca a tot cantat prin trupe norvegiene...

Despre Viking Market, daca va intereseaza subiectul, aflati mai multe de aici, de pe pagina de facebook a evenimentului, cu poze si un mic interviu cu Wardruna despre rune (subtitrat in engleza).
Cea de-a doua intalnire, una mai autentica de data asta, mai degraba istorica decat cinematografica, a avut loc mult mai departe, in insulele Lofoten, locul meu preferat din toata calatoria, dupa care tot plang si oftez de cand am venit acasa, dar ajung si acolo cu povestea.

Ceea ce vedeti mai sus este cea mai mare locuinta vikinga gasita vreodata. Pornindu-se de la temelia descoperita in urma sapaturilor, s-a putut reconstitui intreaga ferma ce a apartinut unei capetenii din zona, Olav Tvenumbruni, in jurul anului 500. Cladirea are 83 de metri lungime si 9 metri inaltime si, trecand dintr-o incapere in alta, iti inspira un aer viu. Nu doar decorul, cu paturile acoperite cu blanuri ce pastreaza mirosul de animal, cu obiecte din lemn, iti da senzatia ca te-ai transpus intr-un alt timp, ci si "actorii", care se invartesc de colo colo prin cladire trebaluind: femeile cos si pregatesc masa, barbatii ascut armele sau cioplesc cate ceva.
Din pacate, pozele din interior au iesit miscate rau, o sa pun totusi cateva, pentru introducerea in atmosfera, mai ales ca daca nu le mariti nu se vad chiar atat de urate cum sunt.

Intr-o parte, se afla incaperea de locuit cu paturi, masa si ateliere: de tesut, de prelucrare a pielii, de tamplarie, locul de copt painea; in sala de mese, cu vatra in mijloc, de unde fumul iese prin deschizatura din tavan, asa cum s-a practicat mult timp dupa aceea in casele norvegiene de la tara, se organizeaza mese pentru grupuri, cu ciorba de miel si alte preparate gatite la vatra din imagine.

Intr-o alta sala este evocata mitologia vikinga, cu copacul Yggdrasil in centru, Jörmungandr, sarpele ce-si musca coada si fantana unde se vede ochiul lui Odin.

Cosmologia vikinga este formata din trei cercuri. In mijloc Åsgård, locuinta zeilor, in jurul sau Midgård, cea a oamenilor. Dincolo de ele este Utgård, unde domneste haosul, cu uriasii Jotun si alte creaturi malefice. Sarpele din Midgård invaluie universul si-i asigura coeziunea.

In curtea exterioara a cladirii se gasesc animale ce se presupune ca traiau pe langa gospodariile vikinge (ma rog, stramosii lor, nu ele in persoana): oi, cai si... o familie de mistreti cu 5 pui care nu parea deloc stresata de prezenta umana si nu avea intentia sa-si paraseasca tarcul cu perete foarte jos.

Intr-o alta cladire se afla muzeul propriu zis, unde se prezinta la fiecare 20 de minute un film artistic despre locuitorii casei din Borg, o biografie romantata a lor. Imaginile sunt frumoase, arata ca si cum ar fi luat echipa tehnica de la Vikings. Dreaming of Borg ne spune povestea Åsei, fiica lui Olav Tvenumbruni, si a lui Erik, fiul vrajmasului acestuia, despartiti de rivalitatea tatilor. Olav nu doreste sa joace jocurile politice ale unirii intr-un mare regat, dar cand celelalte capetenii vecine semneaza pactul, este obligat, ca sa-si pastreze libertatea, sa plece in exil in Islanda, de unde nu se va mai intoarce niciodata. Dupa moartea lui, Åsa va reveni la Borg si se va casatori cu Erik, reluandu-si rolul de stapana a casei, ce avea sa fie locuita pana spre anul 900.

Fiecare obiect din cadrul expozitiei are un numar si, apropiind audioguide-ul de el, poti sa asculti povestea descoperirii, cum si in ce imprejurari se folosea. Muzeul cuprinde instrumente agricole, bijuterii, sabii, vase din ceramica si sticla, obiecte din oase de balena, aur si bronz, amulete, imbracaminte. Pe langa ele, poti asculta detalii despre modul de trai, organizarea sociala sau ritualurile vikinge. 

Pe lacul din apropiere se afla acostate copii ale barcilor vikinge, originalul fiind la muzeul din Oslo. La anumite ore, se organizeaza plimbari pe lac si poti sa dai la vasle ca voinicii vikingi.

Desi nu este chiar in imediata apropiere a casei, am pus si o poza cu Hov, muntele sfant al vikingilor insulari, ridicandu-se solitar la orizont.Acolo se adunau pentru ritualuri, pentru a castiga favorurile zeilor.

Se stiu putine despre vikingi, in afara descoperirilor arheologice de prin tarile scandinave, nordul Angliei si Islanda, izvoarele scrise s-au transmis mai mult prin diversele saga, si unele marturii engleze si germane. Dar prezentarea multimedia a muzeului reuseste sa faca mult din putinele date, sa fie atractiva, interesanta, captivanta chiar si pentru generatia nascuta in fata calculatorului. 

Si nu poate sa nu-mi vina din nou in minte comparatia cu modul in care stiu ei sa-si puna in valoare stramosii si cum o facem noi: transformati in elemente de propaganda de filmele lui Sergiu Nicolaescu, aproape sanctificati de unele miscari de extrema dreapta ca un patrimoniu intangibil, vanduti muzical fie ca niste tarani veseli ce incing hore sau ca vikingi autohtoni, desi nu plecau in barci sa descopere noi tinuturi, aveau alte traditii si mitologie diferita, dacii nostri nu reusesc sa inspire nici o abordare originala, cu identitate proprie, nici acea fascinatie si teroare pe care i-o inspirau acum 2000 de ani exilatului Ovidiu, care spunea despre ei: "Vezi intr-un numar mai mare pe Geti si sarmati, ce, calare, Vin si se duc tot foind prin a orasului strazi. Nu e niciunul din ei sa nu poarte in spate o tolba, Arc si sageti ce la varf unse-s cu fiere de sarpi. Chip fioros, glasul crunt, icoana lui Marte intreaga; Barba si pletele lor n-au fost taiate nicicand. Mana deprinsa le e sa-nfiga in dusmani cutitul, Care la orice barbar sta langa sold in chimir". Erau barbari, erau primitivi, erau fiorosi, erau cool! De ce sa nu profitam de imaginea asta si incercam sa le cream una de apicultori si agricultori pasnici?! Si de ce sa lasam praful sa se astearna peste uneltele si varfurile de sageti in muzee unde nimeni nu este interesat sa intre, fiindca totul este plictisitor, cu un iz de mucegai datand din vremea comunista?! Chiar daca unele au inceput sa se modernizeze, raman la fel de moarte, de neatractive pentru cei mici, e nevoie de ceva mai mult in afara informatiei pure pentru a produce o impresie durabila: jocuri romane, de exemplu, o masa traditionala daca servita de oameni imbracati in portul vremii... nu stiu. Veti spune ca tind sa mercantilizez istoria. Asa o fi, dar ca sa poata sa-si puna amprenta asupra vizitatorilor in secolul XXI cred ca are nevoie de asta. Doar o parere.

Mai bine ma intorc la ale mele. Data trecuta va lasasem aproape de masivul Jotunheim, nu cel mitologic, ci acela real, cel mai inalt din tara, cu varful sau Galdhøpiggen (2469 m). Sa ne continuam calatoria de acolo.

Later edit: mi s-a soptit din public ca "drekarul" este unul din cele patru tipuri de barci vikinge.