Din tara unde soarele nu apune si marile se transforma in rauri - bonus turistic

Un pic de Berlin si Hamburg, ceva mai mult despre Copenhaga... 

Berlin

Contrar imaginii pe care mi-o creasem despre rigoarea si disciplina nemteasca, am avut ocazia sa descopar la Berlin, apoi si la Hamburg, orase extrem de relaxate, in care oamenii se balacesc fara grija in fantanile arteziene si se plimba cu halbele de bere in mana de colo-colo, fara vreo obiectie din partea autoritatilor. Fiind si in timpul Campionatului Mondial de Fotbal, era mare sarbatoare si in spatele Portii Brandenburg se amenajase o zona de vizionare a meciurilor cu un ecran urias. In ziua cand am vizitat orasul, viitorii campioni jucau sfertul de finala cu Franta, spatiul era ticsit de popor vesel. Cand au dat nemtii gol eram la vreo trei kilometri, dar intreg Berlinul s-a umplut de un vuiet, de un strigat de bucurie la unison.

In rest, este un oras neasteptat de verde. Am petrecut doua nopti intr-un camping din cartierul Siemensstadt - construit in anii '20 de fabrica Siemens pentru muncitorii sai, o zona placuta, cu case din caramida - situat intr-o padure unde am vazut o mostra de rigoare nemteasca. 

Fiecare copac era numerotat cu cate o placuta, m-am tot gandit care ar fi motivul si mai multe de doua, ambele neplauzibile, nu-mi trec prin minte: ori tin o evidenta stricta a copacilor, in caz ca se hotaraste vreunul sa plece la plimbare sa-l poata regasi ori, daca vrea cineva sa-i scrie mierlei din copacul 1742, sa fie siguri ca ajunge scrisoarea la destinatie. In fata campingului se gasea un lac si totul ar fi fost minunat si linistit daca n-ar fi trecut la fiecare cinci minute avioanele decoland din apropiere si daca, dis-de-dimineata, la 6, nu ne-ar fi trezit in ambele zile antrenorii tipand in portavoce la sportivii care isi faceau pregatirea pentru competitiile de caiac-canoe.

In rest, rate, cocori, nuferi multi, am vazut chiar si un bursuc pe marginea drumului, din pacate calcat de masina... Sa iesim insa din salbaticia din inima orasului unde la ora 10 seara e liniste si pustiu, trecand pe langa casute mici si simpatice de pe malul lacului,  decorate ca niste locuinte de vacanta, cu multe flori, si sa pornim la o plimbare la pas prin capitala Germaniei. 

Prima senzatie este aceea de monumental, de cladiri grandioase, la fel de mari ca si ego-ul nemtesc ce-si afiseaza steagul cu mandrie la geamuri si balcoane. 

Si cand spun monumental nu ma gandesc doar la Reichstag-ul din poza de mai jos, Parlamentul german, redenumit dupa reunificarea Germaniei Bundestag, deschis in fiecare zi publicului, ci la mai toate cladirile, fie ca-s muzee, biserici, cladiri de birouri sau alte obiective mai mult sau mai putin turistice.

Apropo de reunificarea Germaniei, nu se mai vede nici urma de zid, dupa ce a fost colorat cu grafitti s-a demolat in intregime si se vinde in doze mici la magazinele de suveniruri sub forma de bucati de beton colorate. 

Orasul are un aer cosmopolit dar e agitat si aglomerat, cu lume vesela si multa, ricse, doner si wursti, monumente, berea curgand rauri, imigranti din toate colturile lumii (turcii par sa predomine), printre care si niste tuciurii de-ai nostri ce incercau sa arate cui voia sa se opreasca si sa asculte un dosar, nu stiu daca bagau placa aia cu cauza umanitara sau alta, dar scopul era clar, obtinerea de bani printr-un aranjament care sa para mai oficial decat cersetoria, cu fauna surprinzatoare, precum iepurii salbatici din parc ce stateau linistiti pe pajiste, pastrand insa distanta de siguranta fata de oameni. 

 

Hamburg

Aceeasi atmosfera si acelasi gen de cladiri aveam sa le regasim pe drumul de intoarcere, la Hamburg, unde n-am stat decat vreo doua ore. Si acolo am nimerit intr-un moment de sarbatoare, era festivalul vinurilor de Frankfurt. Intr-o tara renumita pentru berea sa, incercarea de a-si promova vinurile parea sa aiba succes, era o veselie generala, rotisoarele sfaraiau, oamenii petreceau, cantau si dansau si orasul incerca sa ma consoleze de intoarcerea acasa cu un mic curcubeu aruncat in arteziana din mijlocul lacului. 

 

As fi vrut sa ma pot bucura mai mult de scurta sedere in Hamburg, un loc unde, veniti dinspre nord, totul mi s-a parut brusc mai familiar, incepand cu agitatia de pe strazi si terminand cu preturile, dar parca nu-mi ardea de nimic. Cand am vazut spre ora 9 seara soarele plecand sa se culce, mi-au lipsit brusc toate: dulcea lumina de vara blanda a Norvegiei, norii pufosi, linistea aceea strapunsa doar de tipetele pescarusilor, mirosul de mare (desi Hamburg este port), senzatia ca esti singur in fata splendorii lumii, chiar si ceata invaluind orizontul spre asfintit si ascunzand privirii soarele din miez de noapte. Mi-e dor de Norvegia, mi-e dor de Lofoten.

Asa ca ma intorc putin mai la nord pentru o plimbare prin ceea ce mi s-a parut cel mai frumos oras (dintre cele mari, minunatiile alea de sate norvegiene desprinse din povesti nu le iau in calcul) al excursiei. 

Copenhaga 

Incerc si acum sa identific ce mi-a placut atat de mult la Copenhaga. Cand vine vorba de aspectul unui oras, recunosc ca prefer cladirile luminoase sau pastelate ale zonei mediteraneene. Cred ca nu e vorba despre "a vedea" Copenhaga, ci despre "a fi in" Copenhaga. Este mai mult o stare de calm, de placuta liniste, de siguranta a portofelului, chiar daca-l tii in buzunarul din spate, de aer respirabil. Este o senzatie pe care n-am mai incercat-o altundeva, aceea ca esti intr-un oras mare dar poti fi, in acelasi timp, aproape singur pe strada, cu gandurile tale. Priviti cum arata traficul intr-o intersectie, intr-o dimineata de duminica, pe la ora 11. 

Copenhaga mi-a inspirat o stare de bine, cu traficul ei, format mai mult din pietoni si biciclisti, cu sentimentul ca esti intr-un loc pustiu la doi pasi de centru sau ca te transporti in timp, in anii '70, la trei pasi de centru, in Christiania.
Cladirile din caramida rosie, cu multe turnulete, iti dau la prima vedere senzatia ca esti intr-un oras plin de biserici. Insa cand privesti mai cu atentie, observi ca una este hotel, alta primarie, alta un muzeu...

 

Pare sa fie o confuzie des intalnita din moment ce, pe una dintre ele, ce gazduia o expozitie de arta, cineva a simtit nevoia sa puna acest banner:

Intemeiat in secolul 10 ca sat  viking de pescari, a devenit capitala regatului la inceputul secolului XV si s-a dezvoltat treptat. Ca mai toate orasele din Scandinavia ai carei locuitori s-au batut ca chiorii intre ei secole intregi, dezvoltand o relatie de dragoste-ura temeinica si durabila, a trecut si Copenhaga prin doua incendii devastatoare in secolul XVIII - culmea, nici unul dintre ele nefiind provocate de lupte -  care au ras cam orice urma din vestigiile medievale. Primul dintre ele, in 1728, a ars timp de patru zile si reconstructia a durat vreo zece ani. Este perioada cand au fost construite casele tipice pentru Copenhaga, ildebrandshuse (fire houses), dupa planurile arhitectului Johan Cornelius Krieger, cu doua-trei etaje, zid masiv si fatada din caramida.

 

In 1795, un alt incendiu, izbucnit la magazia de carbune si lemne din port, a facut pagube importante. Cunoscandu-le "prietenia", as suspecta un faptas suedez. Cert este ca au urmat si alte dezastre, la inceputul secolului XIX, cand flota amiralului Nelson a atacat-o pe cea daneza si a bombardat orasul, reconstructia petrecandu-se in ceea ce se numeste "Danish Golden Age", pana spre 1850, perioada cand au fost ridicate cele mai multe cladiri in stil neoclasic. Palads, cinematograful deschis in 1912, se incadreaza si el in acest gen si era, in momentul inaugurarii, cel mai mare centru de divertisment din Scandinavia, cu 3000 de scaune si o orchestra de 30 de oameni.

Nu parasim Copenhaga, dar iesim din Uniunea Europeana si intram in autoproclamatul oras independent Christiania, cred ca fara legatura cu vechea denumire a Oslo-ului in afara, probabil, de o origine comuna istorica, din vremea regatului dano-norvegian.

 

Initial, in zona unde se afla acum Christiania se gaseau cazarme militare. Dupa ce au fost abandonate, s-au transformat in locuinte temporare pentru squatteri si vecinii au daramat gardul, reclamand proprietatea ca loc de joaca pentru copii. In 1971, ocuparea teritoriului a devenit o forma de protest impotriva guvernului danez, reclamandu-se absenta de locuinte la preturi acceptabile in Copenhaga. Totul a luat o turnura hippie si anarhista, ironic, chiar pe un loc consacrat mult timp rigorii si disciplinei militare.

Ecologisti, yoghini, pacifisti si toti cei care se simteau exclusi social si-au gasit un refugiu in locul devenit a patra atractie turistica a capitalei daneze, cu o populatie constanta de vreo 850 de locuitori. Dupa mai multe incercari de indepartare a comunitatii, guvernul a cedat, insa pentru el continua sa ramana o pata pe obrazul orasului, o problema nerezolvata. In schimb, pentru multi dintre locuitorii capitalei  reprezinta un "brand" cu care se mandresc in afara, o alta fata a tarii, unde-si aduc prietenii straini pentru a le arata o imagine diferita a Danemarcei, una toleranta, progresista si libertariana.

Christiania si-a dezvoltat propriile legi, independent de legislatia tarii, un set de reguli de bun simt, ce interzic furatul, violenta, alergatul (ar putea produce panica si, in plus, aceasta interdictie descurajeaza hotii), armele, drogurile tari si insemnele de cluburi de motociclisti, in urma unui incident pe care l-au avut dealerii locali cu bikerii. De asemenea, se interzice fotografiatul, cand esti in mijlocul unei capitale in care, oficial, vanzarea de iarba si hasis (singurele produse acceptate in comunitate dintre cele considerate oficial drept droguri) nu este legala, e mai bine sa nu-ti apara fotografia pe net. Aveti aici o imagine a legislatiei orasului liber Christiania.

 Acolo este cartierul verde unde tot ce este la fel de aberant ilegal ca si cum ai interzice consumul de musetel devine legal (am scris mai mult despre asta aici), unde nimeni nu este violent, intr-o atmosfera relaxata, o oaza de normalitate in lumea atat de incrancenata de interesele unor companii incat incearca sa o pastreze in afara legii. 

Revenim  in UE, dupa cum ne anunta pe partea cealalta semnul de intrare in Christiania, pentru acele locuri din Copenhaga unde facem o baie de multime : pe chei, in zona pietonala si, normal, la sirena cea mica.  

Scuze pentru cei doi asiatici din imagine, dar e tot ce-am reusit sa scot, mi-a fost imposibil sa o prind singura. Nu inteleg frenezia asta a oamenilor de a polua imaginile cu monumente cu figura lor, uneori, rar, poate mai am si eu tendinta sa pun mana si sa urlu "este", dar pentru poze in care sa apar prefer imaginile naturale, peisajele, interventia antropica este suficienta pentru a nu mai cere si prezenta mea in cadru. Insa multi simt nevoia sa se vada acolo, cu obiectivul. Vazut, bifat, pozat, n-am inteles de ce intr-un parculet cu o multime de alte statui triste si nebagate in seama tot poporul se inghesuia in fata personajului din povestea lui Andersen. Pentru ca asa fac toti, pentru ca este "pe lista".  Ceea ce am facut si noi :)

 

Daca vorbim despre statuile din Copenhaga, si-s destule, mie mi-au placut mai mult fantana cu dragoni,

cea cu berze

si statuia razboinicului episcop Absalon, intemeietorul orasului in secolul XII, ornata la baza cu heringi, ca un omagiu pestilor care au dus in Evul Mediu la dezvoltarea micului sat de pescari intr-un centru comercial important. Din ordinul lui Absalon s-a construit un castel fortificat denumit in 1167 Kaufmanne Hafen, Portul Negustorilor, denumire ce s-a transformat in København sau, cum il stim noi, Copenhaga.

Danemarca fiind tara inventatorului pieselor Lego, e usor de inteles de ce toate magazinele de jucarii, si erau vreo 5-6 pe principala strada pietonala de vreo 500 de metri, au in fata cate o creatie Lego si inauntru un stand impresionant dedicat lor.

Gata si cu orasele de pe drum, mai urmeaza un bonus de limba norvegiana - tineti-va bine! - apoi ceva pentru cei interesati sau pasionati de tancuri, fara nicio legatura cu Norvegia, dar ne-a iesit in drum, prin Germania. Apoi voi fi incalecat pe-o sa (preferabil de cal islandez, pentru mai mult siguranta) si v-am spus povestea asa, ma intorc la cartile si filmele din vizuina mea de zi cu zi si coechipierul meu de plimbare n-o sa va mai streseze cu linkuri pe Facebook :).