Cei trei, din nou

Julian Barnes - Iubire etc. 

Imi tot dadea tarcoale o curiozitate in timp ce citeam: a mai folosit cineva real time-ul in literatura asa cum face Barnes aici? Nu-mi aduc aminte de ceva asemanator. Dupa 10 ani, minus vreo cateva luni, scriitorul ne duce in vizita  la personajele din Trois, sa vedem cum au evoluat si ce au devenit de cand le-am lasat in cartea lor si in vietile date peste cap. Daca nu ati citit Trois, nu va faceti griji, Iubire etc. merge si independent. Cei trei, volubili cum ii stiam, simt nevoia de la primele pagini sa ne faca un rezumat al existentei lor din momentul cand ni s-au despartit drumurile. Chiar daca pentru mine, din motive de an de publicare a traducerii, a trecut ceva mai putin, a fost suficient sa nu ma mai gandesc la ei, sa zbor spre alti eroi, alte epoci si locuri, lumi noi de explorat intre pagini, ca un calator plecat departe de Londra, surprins deodata sa gaseasca peste ani in cutia postala o scrisoare de la un vechi prieten. Am acceptat cu placere invitatia lui Barnes de a-i vizita din nou personajele, cunostinte simpatice despre care nu am mai stiut nimic o vreme.  Pe atunci, Gillian, casatorita cu Stuart, se indragostea de prietenul acestuia din copilarie, Oliver. Zece ani mai tarziu, o gasim maritata cu Oliver, au impreuna doua fete si Stuart revine acasa din America. 

Daca va place Barnes, nu mai e nevoie sa va spun de ce sa puneti mana pe Iubire etc., cred ca ati si citit-o deja. Daca nu-l cunoasteti inca, puteti sa va ganditi la cartea de fata ca la unul din acele filme britanice, adaptari dupa piese de teatru, in care perspectivele asupra unor situatii si intamplari se schimba permanent, camera zaboveste indelung pe chipul fiecarui protagonist pentru a-i surprinde privirile, gesturile, tresaririle fiecarui muschi, grimasele, cu un scenariu desprins din spiritul caustic si (auto)ironic englezesc. Gustati umorul sec, replicile picand ca nuca in perete, un aer sincer-naiv cu tenta incorecta politic si priviti cu simpatie oamenii care se cred amuzanti cand nu sunt comici deloc sau, incercand sa fie seriosi, starnesc rasul? Nu va simtiti jenati cand personajele vi se adreseaza direct, fiindca voi, cititorii, stiti intotdeauna mai mult decat adevarul lor trunchiat, avand in fata perspectiva fiecaruia dar si pe a celor ce-i inconjoara (parinti, prieteni) si ati putea sa-i ajutati cu informatii, numai ca prefera de multe ori sa nu le stie? Atunci vreti sa cititi cartea, dar nu stiti inca. Va veti bucura de mostrele delicioase de haos al gandurilor exprimate prin vocile celor trei, fie ca ni se adreseaza confidential, ca unor vechi amici ce suntem, ori isi paseaza vioi sau taios replicile unul celuilalt. 

Polii opusi ai maturizarii, cei doi buni prieteni din copilarie, graviteaza din nou in jurul lui Gillian: unul increzator in sine si egocentric, altul, devenit distribuitor de produse ecologice, incercand permanent sa se plieze pe dorintele si asteptarile celorlalti. Unele raporturi de putere s-au pastrat, altele s-au inversat. Dar nici acum ea nu devine axa ce-i uneste, ci mai degraba factorul perturbant. Vechile tensiuni sexuale tind sa revina, vechile confuzii sentimentale si incertitudini isi fac aparitia.

In zilele cand fabulele lui La Fontaine se petrec la supermarket, nici iubirea nu mai e ce a fost. Sau, dupa cum crede Oliver, lumea se imparte in oameni pentru care iubirea este totul, iar restul existentei este un simplu "etc." si oameni care nu pun destul pret pe iubire si pentru care partea cea mai incitanta a existentei consta in "etc.". El, ea si celalalt, eterna provocare a sentimentelor umane, o iubire creata din obsesii, temeri, contradictii, semnale gresit interpretate, dar mai palpabila decat balonasele roz, pufoseniile zaharoase cu aroma de bomboane fondante (tocmai mi-am adus aminte de "Cel mai mic sarut pomenit vreodata" - ca sa raman pe teritoriul Nemira -  continuarea Mecanicii inimii, ca nu m-am invatat minte de prima data ca nu-i de mine, promit sa nu-mi imprastii veninul  despre ea si doar sa o consider carte pentru domnisoare romantice leganate intr-un cliseu cu dantelute roz, am amintit in trecere ca sa fie clar ce detest la "povestile de dragoste" si ce nu veti gasi niciodata la Barnes :)). 

Modul colocvial in care eroii ni se adreseaza pe rand ca si cum noi, cititorii, am fi prietenii obiectivi in masura sa le dea sfaturi dupa ce le asculta divagatiile/aberatiile/nesigurantele/confesiunile, ne fac sa ne simtim oaspeti primiti cu bucurie in cartea lor. E o senzatie pe care o am des la Barnes, aceea ca sunt acolo, in camera unde personajele rad, se cearta, susotesc, se ironizeaza, isi arunca priviri cu dublu inteles facandu-ne si noua complice cu ochiul. In acelasi timp, chiar daca ma iau ca martor sau arbitru al tribulatiilor lor, pot sa-mi pastrez - din fericire - invizibilitatea, sa-mi inving usoara anxietate cauzata de propria-mi prezenta intre coperti, nu in afara lor. Si apoi sa ma pierd in labirintul dialogurilor incrucisate si taioase ale unei interminabile competitii intre doi cocosi avand-o ca trofeu pe Ea. Cei zece ani au fost doar un lung armistitiu obtinut prin despartirea drumurilor, incepe repriza a doua.