Ma batea inca de prin facultate gandul sa invat o limba nordica. Pe atunci, Kierkegaard ma facuse sa-mi indrept preferintele spre daneza. Mi se parea cool sa-l pot citi in original. Mai tarziu, filmele daneze (mereu cu un pas inaintea vecinilor scandinavi) m-au facut sa aleg aceeasi limba. A fost nevoie doar de o vacanta in care sa ma indragostesc de Norvegia ca sa-mi formez hotararea si nu numai, chiar sa incep sa buchisesc cu greu cuvintele si sensurile limbii. Paradoxal, este o limba pe care momentan, cu vocabularul restrans de care dispun, o vorbesc mai bine decat o inteleg. Si avantajul e ca, daca reusesc, o sa stiu si daneza. Sa vedeti de ce.
Din motive istorice (vreo 400 de ani de ocupatie daneza, vreo 100 suedeza), norvegienii au privilegiul de a intelege cel mai bine limbile tarilor vecine, cea de alaturi si cea de peste mare. Danezii ii inteleg mai bine decat suedezii pe norvegieni dar, una peste alta, cu putin efort, si suedezii pot intelege binisor norvegiana si daneza. Cineva spunea ca norvegiana ar fi o daneza vorbita cu intonatie suedeza, dar acum depinde despre care norvegiana vorbim.
Timp de 400 de ani, cat timp Norvegia si Danemarca au fost o singura tara, limba oficiala era cea daneza. Se studia la Universitatea din Copenhaga si marii scriitori norvegieni, precum Ibsen si Hamsun, si-au scris cartile in bokmål - norvegiana daneza. Limba vorbita a fost doar putin influentata, numai clasa nobila din cateva orase mari a incercat sa vorbeasca cat mai asemanator posibil cu daneza scrisa.
Miscarea romantica, Revolutia Franceza si Razboaiele Napoleoniene au schimbat istoria Norvegiei. In 1814 si-au creat propria Constitutie si, in locul regelui danez, a venit cel suedez. Va dati seama confuzia lingvistica in care s-a trezit o natie care, pe de o parte, asimilase daneza scrisa dar pe de alta, prin dialectele pastrate de-a lungul tarii, avea traditia vechii norse si, cireasa de pe tort, s-a mai trezit si cu suedeza impusa de noua dominatie. Asa ca dupa ce au tot dezbatut ei vreo jumatate de secol ce limba oficiala sa adopte, s-au trezit cu doua, Bokmål (dano-norvegiana) si Nynorsk (norvegiana moderna).
Copiii invata ambele forme la scoala, dar numai 16% au ca limba principala Nynorsk. In ciuda centralizarii si presiunii media - tabloidele folosesc Bokmål - unii zic ca studiile arata ca doua treimi din populatie vorbeste o limba apropiata de Nynorsk, dezvoltata plecand de la dictionarul din 1848 si gramatica din 1850 ale lui Ivar Aasen, omul care a incercat sa centralizeze formele dialectale ale limbii vorbite si sa stabileasca un standard. Altii spun ca 85-90% din populatie vorbesc si scriu Bokmål. Se pare ca fiecare favorizeaza statistic varianta pe care vrea s-o sustina. Toti angajatii din sectorul serviciilor si invatamant se presupune ca trebuie sa stapaneasca ambele limbi.
E de inteles confuzia mea, care abia am inceput sa buchisesc cate ceva norvegiana cand dadeam de panouri, chipurile in limba respectiva, unde in loc de hva (ce) vedeam kva, nu mai zic de comune trecute intr-un fel pe harta si altfel pe panourile locale, fiindca administratia respectiva s-a hotarat intre timp sa adopte ca limba oficiala Nynorsk.
Cartea dupa care invat eu este in Bokmål, ceea ce, daca reusesc sa o asimilez bine, m-ar ajuta, dupa cum spuneam la inceput, sa impusc si iepuru' danez cu pusca norvegiana.
Ca lexic, fiind o limba din familia germanica, nu este foarte dificil pentru cineva care stie ceva mai multa germana decat mine, si anume aproape de zero, dar multe cuvinte isi gasesc usor corespondentul si in engleza, mai degraba cand il pronunti decat cand il scrii. Din fericire, nu are structura aceea compusa a cuvintelor nemtesti, gramatical este mai degraba pe sistemul englez, chiar mai usoara. S-ar putea si suedeza si daneza sa fie oarecum similare cand le inveti, nu bag mana in foc pentru feroeza si islandeza, celelalte doua membre ale familiei de limbi germanice nordice.
Exista cateva substantive si verbe neregulate, putine, in schimb, cand vine vorba de conjugarea verbelor e raiul pe pamant. Pui pronumele si apoi verbul, acelasi la toate persoanele, fara exceptii. Timpurile compuse se formeaza ca in engleza, cu verbe modale.
Un exemplu pentru timpul prezent: De reiser til Norge (ei calatoresc in Norvegia).
Daca mai pui un adverb, sa zicem nå (= now, mai usor de spus in engleza, mai ales ca se pronunta cam la fel), cand e la inceput se inverseaza ordinea subiectului cu predicatul. Daca il pui la sfarsitul propozitiei, subiectul ramane primul: Nå reiser de til Norge (Now they travel to Norway). Se mai inverseaza in cazul interogativului si cand se pune inainte o propozitie subordonata. Forma negativa foloseste ikke = not - De reiser ikke til Norge (ei nu calatoresc in Norvegia).
La substantive este usor, au forma nearticulata, en bil (o masina), forma articulata (bilen), forma de plural nearticulat (biler) si articulat (bilene). Adjectivele se articuleaza si ele dupa un tipar destul de regulat, hai sa nu intru insa in detalii care v-ar putea plictisi.
Ce voiam sa spun este ca se invata usor limba scrisa, insa atunci cand incep ei sa o pronunte e jale. Chiar si cu cartea in fata, ascultand cd-ul reusesc cu greu sa fac legaturile, am la fiecare cuvant cate o revelatie. Sunt cateva reguli de baza la inceput, cum ar fi cand pronunti "a" lung sau scurt, ce faci cu diftongii, dar cand ajungem la consoane, ne pierdem prin hatisurile pronuntarii. S devine "sh" in fata lui "l", "sk" devine "sh" in fata vocalelor moi, grupul "rs" devine "sh" cand vrea el, chiar si in cuvinte separate, consoanele finale sunt mute, "k" se pronunta cand "k", cand "h", dupa cum il taie capul, si, in general, orice regula in materie de pronuntare este facuta pentru a fi incalcata.
Cand zici "hai ca le-am mai prins", intervine cealalta mare problema: intonatia. In norvegiana si suedeza exista doua tipuri de intonatii, nu sunt chiar accente, tine mai mult de cum modulezi cuvantul: pentru cuvinte scurte se foloseste in general cea simpla, care incepe mai jos si apoi urca. La cuvintele cu doua sau mai multe silabe, este intonatie dubla: incepe sus, coboara si urca apoi din nou, mai sus decat a inceput. In conditiile astea zic mersi ca n-au prea multe omonime, dar sunt cateva, ca de exemplu hender (maini) cu intonatie simpla si hender (a se intampla) cu intonatie dubla.
E ciudata, dar e ceva nou, o provocare si mi-am propus sa o aprofundez, sper sa ma tina!
Timp de 400 de ani, cat timp Norvegia si Danemarca au fost o singura tara, limba oficiala era cea daneza. Se studia la Universitatea din Copenhaga si marii scriitori norvegieni, precum Ibsen si Hamsun, si-au scris cartile in bokmål - norvegiana daneza. Limba vorbita a fost doar putin influentata, numai clasa nobila din cateva orase mari a incercat sa vorbeasca cat mai asemanator posibil cu daneza scrisa.
Miscarea romantica, Revolutia Franceza si Razboaiele Napoleoniene au schimbat istoria Norvegiei. In 1814 si-au creat propria Constitutie si, in locul regelui danez, a venit cel suedez. Va dati seama confuzia lingvistica in care s-a trezit o natie care, pe de o parte, asimilase daneza scrisa dar pe de alta, prin dialectele pastrate de-a lungul tarii, avea traditia vechii norse si, cireasa de pe tort, s-a mai trezit si cu suedeza impusa de noua dominatie. Asa ca dupa ce au tot dezbatut ei vreo jumatate de secol ce limba oficiala sa adopte, s-au trezit cu doua, Bokmål (dano-norvegiana) si Nynorsk (norvegiana moderna).
Copiii invata ambele forme la scoala, dar numai 16% au ca limba principala Nynorsk. In ciuda centralizarii si presiunii media - tabloidele folosesc Bokmål - unii zic ca studiile arata ca doua treimi din populatie vorbeste o limba apropiata de Nynorsk, dezvoltata plecand de la dictionarul din 1848 si gramatica din 1850 ale lui Ivar Aasen, omul care a incercat sa centralizeze formele dialectale ale limbii vorbite si sa stabileasca un standard. Altii spun ca 85-90% din populatie vorbesc si scriu Bokmål. Se pare ca fiecare favorizeaza statistic varianta pe care vrea s-o sustina. Toti angajatii din sectorul serviciilor si invatamant se presupune ca trebuie sa stapaneasca ambele limbi.
E de inteles confuzia mea, care abia am inceput sa buchisesc cate ceva norvegiana cand dadeam de panouri, chipurile in limba respectiva, unde in loc de hva (ce) vedeam kva, nu mai zic de comune trecute intr-un fel pe harta si altfel pe panourile locale, fiindca administratia respectiva s-a hotarat intre timp sa adopte ca limba oficiala Nynorsk.
Cartea dupa care invat eu este in Bokmål, ceea ce, daca reusesc sa o asimilez bine, m-ar ajuta, dupa cum spuneam la inceput, sa impusc si iepuru' danez cu pusca norvegiana.
Ca lexic, fiind o limba din familia germanica, nu este foarte dificil pentru cineva care stie ceva mai multa germana decat mine, si anume aproape de zero, dar multe cuvinte isi gasesc usor corespondentul si in engleza, mai degraba cand il pronunti decat cand il scrii. Din fericire, nu are structura aceea compusa a cuvintelor nemtesti, gramatical este mai degraba pe sistemul englez, chiar mai usoara. S-ar putea si suedeza si daneza sa fie oarecum similare cand le inveti, nu bag mana in foc pentru feroeza si islandeza, celelalte doua membre ale familiei de limbi germanice nordice.
Exista cateva substantive si verbe neregulate, putine, in schimb, cand vine vorba de conjugarea verbelor e raiul pe pamant. Pui pronumele si apoi verbul, acelasi la toate persoanele, fara exceptii. Timpurile compuse se formeaza ca in engleza, cu verbe modale.
Un exemplu pentru timpul prezent: De reiser til Norge (ei calatoresc in Norvegia).
Daca mai pui un adverb, sa zicem nå (= now, mai usor de spus in engleza, mai ales ca se pronunta cam la fel), cand e la inceput se inverseaza ordinea subiectului cu predicatul. Daca il pui la sfarsitul propozitiei, subiectul ramane primul: Nå reiser de til Norge (Now they travel to Norway). Se mai inverseaza in cazul interogativului si cand se pune inainte o propozitie subordonata. Forma negativa foloseste ikke = not - De reiser ikke til Norge (ei nu calatoresc in Norvegia).
La substantive este usor, au forma nearticulata, en bil (o masina), forma articulata (bilen), forma de plural nearticulat (biler) si articulat (bilene). Adjectivele se articuleaza si ele dupa un tipar destul de regulat, hai sa nu intru insa in detalii care v-ar putea plictisi.
Ce voiam sa spun este ca se invata usor limba scrisa, insa atunci cand incep ei sa o pronunte e jale. Chiar si cu cartea in fata, ascultand cd-ul reusesc cu greu sa fac legaturile, am la fiecare cuvant cate o revelatie. Sunt cateva reguli de baza la inceput, cum ar fi cand pronunti "a" lung sau scurt, ce faci cu diftongii, dar cand ajungem la consoane, ne pierdem prin hatisurile pronuntarii. S devine "sh" in fata lui "l", "sk" devine "sh" in fata vocalelor moi, grupul "rs" devine "sh" cand vrea el, chiar si in cuvinte separate, consoanele finale sunt mute, "k" se pronunta cand "k", cand "h", dupa cum il taie capul, si, in general, orice regula in materie de pronuntare este facuta pentru a fi incalcata.
Cand zici "hai ca le-am mai prins", intervine cealalta mare problema: intonatia. In norvegiana si suedeza exista doua tipuri de intonatii, nu sunt chiar accente, tine mai mult de cum modulezi cuvantul: pentru cuvinte scurte se foloseste in general cea simpla, care incepe mai jos si apoi urca. La cuvintele cu doua sau mai multe silabe, este intonatie dubla: incepe sus, coboara si urca apoi din nou, mai sus decat a inceput. In conditiile astea zic mersi ca n-au prea multe omonime, dar sunt cateva, ca de exemplu hender (maini) cu intonatie simpla si hender (a se intampla) cu intonatie dubla.
E ciudata, dar e ceva nou, o provocare si mi-am propus sa o aprofundez, sper sa ma tina!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.