Wednesday, 20 August 2014

Din tara unde soarele nu apune si marile se transforma in rauri - partea XII

Oslo

La cascada laudata sa nu te duci cu sperante mari, zice o vorba, mai ales cand respectiva cascada nu pare sa faca parte dintre punctele de interes ale unei natii cu multa grija in promovarea fiecarui obiectiv. Wikipedia plaseaza Vinnufossen, cu cei 860 de metri, pe locul 6 in lume, cea mai inalta cascada din Eurasia, urmata indeaproape de o surata temporara din vecinatate, care se formeaza doar cand ploua. Am vazut multe astfel de santuri pe pantele muntilor, aveau nevoie de cativa stropi pentru a se transforma intr-o cadere de apa spectaculoasa.
Ne-am abatut din drumul spre Oslo asteptandu-ne sa vedem o cascada serioasa, in schimb, am primit asta:
 
Poate inainte de Norvegia ne-ar fi impresionat, dar dupa Låtefossen, Reiårsfossen, Gloppefossen si inca vreo trei, carora le-am si uitat numele, Vinnufossen este doar un paraias strecurandu-se pe peretii muntelui si prin padurea de brazi, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Nici debitul si nici caderea in trepte nu o definesc drept o cascada pe care s-o iei in serios. De aceeasi parere par sa fie si localnicii, n-au simtit nevoia sa o marcheze printr-un semn mare, doar pe panoul de informatii din parcare se afla cateva detalii, pe care putinii trecatori prin zona nu le iau in seama. In plus, faptul ca o vedem de la vreo doi kilometri, de pe sosea, atenueaza din senzatia de inaltime, dar nu prea ne-a facut pofta sa o aprofundam printr-o plimbare pana la baza, asa ca ne continuam drumul spre capitala, printre alte Vinufossen-e ce se preling pe pantele muntilor.
Oslo a meritat din plin oprirea, vremea frumoasa stergand impresia de la prima trecere, de oras urat si cenusiu. Raman doar cu regretul ca ne-am organizat prost timpul si ne-am lasat ademeniti imediat pe aleile parcului Frogner, deschis zi si noapte, in loc sa incepem cu muzeele care aveau un program mai strict. Data viitoare cea atat de sperata voi reusi poate sa ajung si la muzeul Munch, la Kon-Tiki, la nava Fram sau la barcile vikinge, cea originala a carei copie am vazut-o in Lofoten impreuna cu alte cateva, stranse de prin toata tara. Singurele obiective despre care am ce sa va povestesc sunt, prin urmare, Frogner Park si Muzeul Satului.
Dupa ce in tinerete a calatorit mult, de la Copenhaga la Berlin, de la Paris (unde l-a cunoscut pe Rodin) la Florenta (unde a aprofundat arta Renasterii), Gustav Vigeland (1869-1943) s-a intors in Norvegia. S-a ocupat de restaurarea catedralei din Trondheim pana in 1902, apoi, dupa separarea tarii de Suedia, in 1905, a primit mai multe comenzi de statui si busturi ale unor compatrioti celebri. Tot lui ii apartine conceptul medaliei Premiului Nobel pentru Pace. In ultimii 20 de ani de viata, s-a dedicat cu totul crearii a ceea ce avea sa devina Vigelandsanlegget, ansamblul de sculpturi din parcul Frogner, pentru care a beneficiat de resurse nelimitate din partea municipalitatii. Asa ca hai sa vedem ce pot face doua maini dibace si o viziune neconformista cand dispun de toti banii necesari ca sa se desfasoare.
Sculpturile de bronz (sunt 212 in total, unele din granit, altele din bronz) strajuiesc un pod ce duce la fantana din mijlocul parcului. In jurul ei, Vigeland a construit un mozaic sub forma de labirint, in alb si negru, de 3000 de metri lungime. Douazeci de copaci infatiseaza viata, de la nastere pana la moarte si dincolo de ea. O noua viata urmeaza mortii, copacul cu scheleti se invecineaza cu acela cu nou-nascuti. In ceea ce la prima vedere ar parea un haos exista o logica si o continuitate. 
 

Cei sase giganti ce sustin fantana reusesc sa transmita prin formele lor senzatia de apasare intr-atat incat parca iti simti si tu picioarele grele.
 Se urca apoi treptele spre portile din fier forjat si, in partea cea mai de sus a parcului, gasim un obelisc (Monolitten), cu 121 de corpuri umane incolacindu-se, agatandu-se unele de altele, luptandu-se sa ajunga in varf, inconjurat de alte scene, imagini, momente de viata, in zona statuilor din granit.


 
Toate sculpturile din parc vorbesc despre conditia umana si nu sunt doua la fel: fiecare infatiseaza oameni, barbati, femei, copii, tineri si batrani, in diverse pozitii si atitudini: se joaca, se cearta, fac dragoste, se protejeaza, se bat, danseaza, se imbratiseaza, aproape nici nu-ti mai dai seama ca sunt de piatra sau de bronz, pentru ca fiecare incearca sa-ti spuna o poveste, intr-un mod extrem de realist si expresiv. Chipurile lor si intregul corp pastreaza detaliile trecerii prin viata, cu ravagiile timpului.
Nu pot sa le pun aici pe toate, desi fiecare merita atentie si zabovim indelung in fata lor, asa ca ma limitez la cateva preferate.



Cred ca afinitatea mea pentru un anumit tip de statui tine si de propria conceptie privind copiii, in special bebelusii, stadiul larvar al fiintei umane. Statuile rezoneaza bine cu ideile mele deloc corecte social, dar nu-mi pasa, lipsite de dulcegariile obisnuite. Ii percep pe cei mici mai degraba ca pe niste creaturi creepy, gata sa se repeada asemenea pasarilor de prada, sa le manance timpul si sa le soarba vlaga celor ce fac imprudenta de a-i aduce pe lume, cu cat mai mici cu atat mai amenintatori. Ma bucur ca, in sfarsit, gasesc un artist care sa-mi redea atat de frumos viziunea.
Nu vi se pare ca avem mai jos imaginea perfecta a maternitatii? 
Sau ca exasperarea acestui tata ori bunic ce se lasa torturat de copii este cat se poate de convingatoare?
Desigur, exista si imagini altfel, mai protectoare, inspirand o atitudine mai adecvata social, cu toate ca sculptura de mai jos n-as putea spune daca infatiseaza o joaca intre tata si fiu sau parintele tocmai isi ia elan sa-si arunce plodul cat mai departe, in lac eventual, sa scape de el. 
 
Si batranetea este bine reprezentata, cu privirea ei trista, apasatoare, ingrijorata si angoasanta. 

In 1924, Vigeland a modelat din lut monolitul timp de 10 luni. A fost nevoie apoi de 14 de ani pentru transpunerea viziunii lui intr-un urias bloc de granit. 
In afara complexului de statui, parcul are un spatiu generos de relaxare, trasee de jogging marcate, cu grade de dificultate diferite, o oaza de verdeata in mijlocul unui oras toropit de caldura. 
Subiectele mai delicate, greselile istoriei, nu trebuie ascunse sub pres, de aceea Congoland a fost recreat pe locul gradinii zoologice umane deschise in 1914, ca un prilej de a starni reactii, de a provoca dialogul social asupra rasismului, de a confrunta orasul cu propria-i vinovatie. Este un semn ca ranile s-au vindecat si Oslo poate vorbi fara resentimente despre manifestari rasiste ce tin de domeniul trecutului intr-o lume civilizata.
Dupa ce parcul ne-a absorbit cu totul, cu greu mai gasesti ceva deschis la ora 6 seara. Ajungem chiar inainte de inchidere la Norsk Folkemuseum, Muzeul Satului, la timp pentru a-l vizita putin. Si casele in sine sunt pitoresti, incepand cu bisericuta de lemn si continuand cu cele 160 de cladiri vechi din diferitele colturi ale tarii,
 
 
 dar, privind programul si explicatiile de pe panouri imi dau seama ca este mult mai mult decat un simplu muzeu si de aceea as vrea sa va povestesc despre el, poate cineva vede si gaseste pe aici vreo sursa de inspiratie pentru Muzeul Satului de la noi. E drept ca nici al nostru nu este chiar mort, mai ales in zilele de sarbatoare, ca pe aleile lui se gasesc tot felul de vanzatori de produse traditionale, uneori se desfasoara spectacole folclorice. Acolo, insa, fiecare casuta are povestea si locatarii ei, oameni imbracati in portul zonei. Daca ajungi in timpul programului si nu cum ni s-a intamplat noua, la ora inchiderii, cand se pregatesc de plecare, te intampina in pragul casei sau ii poti vedea trebaluind prin curte: hranesc animalele, pregatesc mancare, ingrijesc gradinile de legume si zarzavaturi.  
La unele case se desfasoara episoade "living history", din epoci mai indepartate sau mai apropiate. Poti sa faci o calatorie in timp, in viata de atunci a oamenilor, cu preocuparile lor. Poate ca toata prezentarea asta presupune angajati, platiti pentru a juca un rol, dar cat de mult se poate schimba fata unui spatiu cand se transforma intr-unul interactiv! Ma gandesc ca la noi, unde se tot invoca lipsa de fonduri, s-ar putea adopta un alt sistem: un targ reciproc avantajos incheiat intre muzeu si cei care mai practica mestesuguri printr-un colt uitat de tara. Ceea ce oamenii coc, cos, impletesc, torc, olaresc pot sa vanda intr-un vad mai bun, nu?! Ar putea semna cu muzeul un contract in genul celor de concesiune de taraba in piata, in conditii mult mai avantajoase, din moment ce asigura si factorul de entertainment pentru turisti si, in loc sa-si vanda pe la porti broderiile, le pot face si vinde chiar la muzeu, pot sa dea lectii in fata privitorilor curiosi, creand o senzatie de viata ce se desfasoara in fata publicului. Daca mai aduc si animalele de pe langa casa, le pot oferi vizitatorilor experiente inedite: sa-i invite la o plimbare cu calul, sa le arate cum se mulge o vaca, sa le ofere oua proaspete, sa-i lase sa mangaie iepurasii, iezii sau alte creaturi blajine de pe langa casa... se poate face mult si cu putine investitii.
O zona intinsa ii este dedicata vechiului Oslo reconstruit, de pe vremea cand se numea Christiania, cu magazine functionale, dar inchise din pacate. Sau din fericire pentru bugetul nostru. 
Cladirile de aici amintesc mai degraba de stilul danez decat de cel norvegian, dar este explicabil intr-o uniune de tari ce a durat vreo 400 de ani. Separarea au facut-o Razboaiele Napoleonice, cand Danemarca s-a alaturat Frantei impotriva Marii Britanii, principalul partener comercial al Norvegiei. Ca urmare, englezii au blocat porturile norvegiene, o blocada ce a izolat tara de Danemarca, oferindu-i, dupa o perioada mai grea de tranzitie, o mai mare independenta in gestiunea propriilor afaceri si o despartire usoara si fara remuscari de regatul de peste mare.

Peste tot, in spatiul generos al muzeului, se organizeaza diverse spectacole, activitati interesante, care sa-i atraga si pe cei mari, nu doar pe copii. Sambata si duminica sunt sesiuni de "extreme makeover", in cadrul careia vizitatorii sunt costumati in hainele secolului XVIII. Se intampla multe, mai in fiecare moment e un loc unde o activitate iti poate capta atentia. Impreuna cu biletul de intrare, pentru care ni s-a facut o reducere substantiala, din motive de ora tarzie la care am ajuns, ce nu mai permitea accesul in interiorul caselor, ci doar priviri aruncate pe geam, am primit un pliant ce detalia toate activitatile din ziua respectiva. Locul trebuie sa fie foarte animat la o ora normala de vizitare.
Lasam Oslo in urma si mergem catre Larvik, locul de imbarcare pentru trecerea spre Danemarca. A doua zi de dimineata, ne urcam pe feribot, noi si toata trupa vesela de norvegieni care mergeau in Germania la festival, la Wacken.
Paaa, Norvegia frumoasa, see you in some other life...
Mai prelungesc putin vacanta cu inca 2-3 posturi, urmatorul va cuprinde cateva impresii despre trei orase prin care am ajuns in trecere: un aperitiv de Berlin, ceva Hamburg si, felul principal, Copenhaga.

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.