La Belle Epoque

Julian Barnes - Barbatul cu haina rosie

 

Imi place sa imi incep anul literar cu o carte care stiu sigur ca-mi va bucura sufletul si mintea, marcand macar simbolic o urare pe care mi-o fac de fiecare data, sa ma intalnesc numai cu carti pe gustul meu. Chiar daca asta cu siguranta nu se va intampla, stiu ca merg intotdeauna la sigur cu Julian Barnes si nici acum nu am dat gres. Pastrez cartea de vreo doua luni, de cand am cumparat-o, tocmai pentru a-mi asigura acest inceput de an pozitiv (desi "pozitiv" in alte contexte are sens negativ) macar pe planul literar. 

Pornind de la o calatorie la Londra a trei francezi, un print, un conte si un medic devenit subiect al tabloului lui John Singer Sargent "Doctorul Pozzi acasa", Barnes ne delecteaza din nou cu un volum minunat, ce imbina observatia fina cu documentarea si precizia biografului, faptele propriu-zise cu interpretarea lor. Plasandu-si cartea la sfarsitul secolului XIX, reuseste sa o aduca in actualitate, punand in lumina unele subiecte dezbatute si in secolul XXI (precum identitatea si orientarea sexuala, libertatea de a detine arme, antisemitism), dar si teme generale referitoare la diferentele de mentalitati si perceptii dintre natia franceza si cea engleza. Contureaza cu un ascutit spirit de observatie nu doar portrete individuale, ci si portretul unei epoci ce continua sa fascineze, La Belle Epoque. 

Este perioada in care Huysmans soca si scandaliza lumea buna cu A Rebours, roman al carui personaj principal are multe in comun cu prietenii nostri ce se indreapta spre Anglia, in care Oscar Wilde scrie Portretul lui Dorian Gray si isi dezvaluie o anumita duplicitate legata de cartea lui Huysmans, considerata imorala, vremea in care editorul englez al lui Zola este dat in judecata, procurorul considerand ca La Terre e un roman "obscen de la un capat la altul". Observam asadar cum deschiderea ce avea loc in Franta scandalizeaza rigiditatea si puritanismul englez victorian. Aceste doua mentalitati mai mereu in conflict sunt, dincolo de subiectul propriu-zis al cartii (daca am considera ca el e reprezentat de biografia lui Pozzi, dar putem la fel de bine sa spunem ca, in primul rand, e o carte despre La Belle Epoque si oamenii ei) o parte consistenta ("Faptul ca Franta era in general o sursa de mizerie era un lucru cunoscut in toata Anglia din perioada proceselor lui Wilde"). Ma indoiesc insa ca ne-am putea opri la un singur subiect: cartea se ramifica pe multe planuri, creand o imagine foarte vie si colorata a unei lumi disparute, cu celebritatile ei din toate domeniile. 

In nota autorului ce incheie volumul, el isi declara dezamagirea fata de directia spre care se indreapta englezii iesind din UE, fata de tendinta lor de autoizolare, de orgoliul si vanitatea ce ii conduc. Intr-un anume sens, a scris cartea ca pe un antidot, incercand sa recreeze podul simbolic dintre Marea Britanie si continent pe care Brexitul l-a dinamitat si sa recapete incredere in propria-i natie, una pe care Samuel Pozzi, acest spirit stiintific si rational, in vremuri bantuite de prejudecati si superstitii, o aprecia atat de mult. E si un mod prin care incearca sa scuze Anglia in ochii Europei pentru tendintele sale separatiste, pentru rigiditatea conceptiilor sale, dandu-i motivatia istorica, expunand o continuitate cu convingeri si atitudini adanc inradacinate. In timp ce in Franta infloreau in pictura cubismul, expresionismul, fovismul, englezii ramaneau inchistati in moralismul desuet, in prerafaelism si morbid victorian. In timp ce britanicii nu au introdus niciodata in legislatie termenul crime passionnel, considerand poate ca doar strainii sunt capabili de o asemenea instabilitate emotionala, francezii dadeau dovada de o mai buna (auto)cunoastere a psihicului. Sunt multe aspecte care despart cele doua natii, dar la fel de multe sunt si cele care le unesc (in bine sau in rau). 

Nu as sti ce sa va arat mai intai din aceasta fresca detaliata si colorata a sfarsitului de secol XIX, atat de multe aspecte ne pune in fata: de la dueluri la personaje si personalitati, de la uzante la politica si istorie, trecand prin dandysm, afacerea Dreyfus, progresele in medicina, prietenii lui Dorothy (nu le spune asa, am preluat eu formula din The Crown pentru ca mi-a placut, ca si istoria legata de originea ei), iubiri, dusmanii, aliante, este o carte care m-a dus cu gandul, daca ar fi s-o compar cu ceva, la Papagalul lui Flaubert, probabil primul Barnes pe care l-am citit si de care m-am indragostit. Mai mult decat biografia unui om (dar nici el nu este neglijat!) cu meritele si defectele lui, este biografia unei epoci, dezvaluind tot ce se ascunde sub poleiala ei de "testoasa aurita si cu pietre pretioase batute in carapace". 

Ma gandeam sa dau si un citat, insa imi vine sa citez intreaga carte, n-as sti ce sa aleg! Asa ca am recurs la metoda pe care o folosesc in astfel de cazuri, lasand hazardul sa decida, si am gasit urmatoarele: 

"E straniu ca termenul "intretinut" e rezervat exclusiv femeilor care se lipesc de barbati din motive de ascensiune financiara. Cei mai mari intretinuti din La Belle Epoque erau aristocrati englezi si francezi care se insurau cu mostenitoare americance, ca sa-si innoiasca descendenta, sa-si improspateze spiritul de indreptatire si sa-si umfle contul in banca."