Femeia in bucati

 

Pieces of a Woman (2020)

 

Suntem in secolul XXI, dar tot tavalugul bio, eco, organic si natural, impins la extrem, duce si la exagerari de tipul nasterilor de secol XIX, la fel de naturale, acasa, dar intr-un mediu ceva mai aseptic decat pe timpuri, pentru ca fatul sa isi "aleaga" singur momentul cand vrea sa vina pe lume. Martha (Vanessa Kirby, cu care am facut cunostinta ca sora reginei Elisabeta a II-a din primele sezoane ale serialului The Crown) si Sean (Shia LaBeouf) formeaza un cuplu care a luat deja decizia, s-a pregatit pentru acest moment si acum asteapta cu nerabdarea sosirea momentului. Cei doi sunt cat se poate de diferiti: ea provine dintr-o familie instarita, cu pretentii si lucreaza intr-o corporatie, el este muncitor in constructii, deloc vazut cu ochi buni de familia ei. Insa cuplul functioneaza, el aducand in seriozitatea ei stropul de umor, buna dispozitie ce ii poate alina ingrijorarile, intelegerea si sustinerea de care ea are atata nevoie inaintea nasterii. 

Cand se apropie momentul, lucrurile incep sa scape de sub control, sa nu mai urmeze planificarea stricta facuta in avans. Mai intai, moasa in care Martha avea incredere nu mai poate ajunge sa o asiste  si este trimisa o inlocuitoare. Apoi procesul se dovedeste ceva mai dificil decat intuia viitoarea mama. O jumatate de ora si o nastere mai tarziu, dupa ce vom fi asistat detaliat la fiecare moment al travaliului (si am apreciat ca, in afara secventei iesirii capului, imaginea a avut marinimia de a ne feri de detaliile prea gore, focusandu-se asupra celor de expresivitate, cu close up-uri pe chipurile si privirile celor trei implicati, cuplul si moasa), copilul moare in primele minute de la nastere. 

Si  dupa acest lung preludiu incepe de fapt filmul propriu-zis, acela al descompunerii si recompunerii, desfasurate pe parcursul urmatoarei jumatati de an. In timp ce Sean construieste un pod, podul dintre ei se prabuseste sub greutatea acuzatiilor, a viziunii diferite pe care cei doi o au in privinta a ce urmeaza sa faca, a starilor sufletesti contradictorii ce ii impiedica sa-si regaseasca unitatea de cuplu. Se cauta vinovati, au loc discutii privind soarta corpului neinsufletit, se lovesc de compasiunea enervanta a celor din jur, amestecata uneori cu un fel de bucurie egoista ca lucrurile astea li se intampla altora si ca pot avea un prilej de barfa ulterior. Orice amanunt apasa si mai mult, destrama un nou fir din tesatura ce parea solida si stabila. 

Kornel Mundruczo, creatorul lui White God si Jupiter's Moon, si scenarista Kata Weber, sotia lui, au ales sa analizeze consecintele unui episod ce inca se intampla din nefericire in zilele noastre pornind de la o experienta personala, o pierdere de sarcina, ca o forma de procesare, de asimilare, de purificare de propria lor trauma. Fiind apropiati de subiect, au stiut sa redea bine presiunea interioara si exterioara la care sunt supusi protagonistii, sa aduca pe alocuri o privire proaspata, iesita din stereotipiile cinematografului hpllywoodian, dar nu pe deplin. Nu s-au putut abtine de la morala de cinema american de la final, de la izul comercial raspandit de un film caruia nu i-ar fi stricat o privire metaforica mai puternica. Desi are nuante, reflectand nu doar asupra descompunerii interioare, ci si asupra modului in care mediul, familia in special, o accentueaza, este nehotarat si am perceput un contrast intre mijloace si mesaj, intre aspiratiile de cinema european, brut si natural, si o anumita falsitate, teatralitate si facilitate de productie de popcorns. 

Vanessa Kirby face un rol important, pentru care anticipez o nominalizare la Oscar. Ramane de vazut in martie, cand se vor anunta nominalizarile, pentru ca anul acesta ceremonia se va desfasura in luna mai. Martha aduce o atmosfera rece, de durere retinuta, de inabusire a propriilor trairi, intr-un strigat de ajutor mut mai puternic decat zarva galagioasa si invaziva, de cautarea de tapi ispasitori a mamei sale, ce se va alia cu Sean, in ciuda antipatiei reciproce. 

Poate ca nu este un film care sa-ti rupa sufletul, ceva a esuat in a-mi transmite emotia pe care cred ca ar fi vrut sa o impartasesc, cum o facea, de exemplu, Broken Circle Breakdown, insa e un film necesar, pentru empatia de care da dovada si pentru intelegerea pe care o aduce in disecarea durerii.