Strivit de propriile ganduri

  

Vlad Dragoi - Mica mea inima de om singuratic  

 

Timp de 6 zile pe saptamana, Vlad - personajul care ne poarta in lumea sa interioara - lucreaza intr-o librarie dintr-un mall. Rutina zilnica ii este intrerupta de un accident cand, intr-o seara, ducand gunoiul si apasand butonul compresorului, aude dinauntru urlete de groaza... Si atunci redevine copilul care, ca o prima reactie dupa ce a facut o boacana, si-ar dori sa poata opri timpul, pentru ca fapta sa nu se incheie niciodata, sa nu ajunga la consecinte. A doua ar fi sa fuga imediat, cat mai departe de locul intamplarii, strivit de propriile cosmaruri si de vinovatie: "...ca si atunci cu spartul violent al ghivecelor bunicii pe podea, mi-a readus parca dorinta aia disperata ca sunetul facut de obiectele pe cale de a fi distruse sa persiste si sa acopere cat mai mult, pe trista vecie chiar, daca s-ar putea, rabufnirea de strigate inumane venite de la fratele-om, strigate care ma tineau si ma ingropau tot mai adanc in groapa vinii din fata careia acum nu voiam decat sa fug, cat mai departe si sa nu ma uit niciodata inapoi." Ce decizie va lua in urmatoarele ore, vom vedea in romanul ce se desfasoara pe parcursul unei nopti, de seara pana la rasaritul soarelui.

Vlad este un singuratic, si acasa, unde locuieste impreuna cu mama sa si cu cainele, si la lucru, unde nu are relatii foarte apropiate cu colegii. Dar sufletul lui adaposteste un tumult de senzatii, generate mai ales de propriile ganduri si reflectii starnite de episoadele marunte ale vietii, uneori din prezent, alteori flashback-uri, ce au ecouri uneori disproportionate in mintea lui. 

Sa petrec cateva ore in compania sa a fost o experienta contradictorie. Ca personaj propriu-zis, nu pot spune ca l-am simpatizat prea mult. Uneori  braveaza, devine plin de sine, alteori se transforma in recipientul prejudecatilor etnice ale natiei (toti tiganii sunt niste betivi slinosi, lenesi si hoti in viziunea lui, simpla vedere a unei nuante mai inchise a pielii ii trezeste instincte violente), are o anumita rautate gratuita, un mod pasiv-agresiv de a se confrunta cu realitatea care imi displac. Dar  il salveaza (auto)ironia si umorul. A fost paradoxal faptul ca, desi personajul nu mi-a trezit nici simpatie nici empatie, nu am putut sa renunt la lectura, sa ma indepartez de el, am stat pana la sfarsit sa-i urmaresc tribulatiile. Si aici nu este meritul lui Vlad personajul, ci al lui Vlad autorul, care m-a captivat prin frazarea ampla ce urmeaza fluxul gandurilor, deviind dintr-o idee in alta, creand conexiuni si asocieri intre secvente, senzatii fulgurante si sclipiri de ganduri. Este ca si cum ai merge pe o sosea lina, pe marginea careia cadrul se schimba permanent. Contrar a ceea ce ar putea sugera coperta, nu facem un road trip real, decat unul foarte scurt, ci unul metaforic, printre ganduri, sentimente si senzatii. Chiar daca anumite secvente par disparate, le leaga firul memoriei, fiecare imagine sau scena este si pretext pentru urmatoarea, reflectand impreuna constiinta tulburata a unui om intr-un periplu spre sine insusi. 

Limbajul colocvial, de prieten dornic sa-ti povesteasca tie, cititorului, ceea ce in singuratatea sa nu are cui spune, respira acea onestitate ce da naturalete scrisului, are ceva ce ma face sa cred ca Vlad Dragoi ar putea sa scrie la un moment dat un roman important pentru literatura romana. Deocamdata, o mare parte din cartea asta mi-a lasat impresia unui exercitiu stilistic, de manevrare a unui personaj confuz, care stagneaza si nu stie incotro sa se indrepte... Imi pare rau ca nu s-a inchegat ceva mai unitar, sustinut de o idee mai puternica. Ne-am invartit in cerc si, dupa ce am calatorit o noapte intreaga prin lumea interioara a lui Vlad,  ne-am intors dimineata in punctul de unde am plecat, fara sa ajungem nici la thriller (cum parea a se anunta), nici la road trip, nici la o metamorfoza, o evolutie a personajului, ci doar gustand o felie de viata, cu un gust asemanator cu ciorba din filmele realismului romanesc auster post-revolutionar. Dar am convingerea ca va reusi sa iasa din cerc cat de curand, poate la urmatoarea carte. Este un scriitor care mi-a atras atentia, un poet care a facut pasul spre roman si cumva accentele de poezie se strecoara in proza sa si dau foarte bine, ceea ce imi creeaza mari asteptari.