Om si masina

  

Ted Chiang - Exalare

Am deschis acest volum de povestiri fara sa stiu la ce sa ma astept, eram in dispozitie de SF, de ceva usor, care sa se poata parcurge in episoade separate, fara sa ma implice prea adanc si sa ma distraga de la lucru. Insa din momentul cand am terminat prima povestire, nu-mi doream decat sa o incep pe urmatoarea, apoi urmatoarea, si tot asa, reusind sa le devorez mai repede decat imi propusesem. A fost ca o repriza de binge a unui sezon de Black Mirror!

Fanteziile pe care le construieste acest autor pornind de la speculatii cu baze stiintifice, de la referinte pop culture ori de la alte fantezii,  sunt proaspete, bine conduse, se joaca pana la urma cu mintea si asteptarile cititorului, amestecand premise fantastice si reale intr-un cocktail cu arome originale. 

Sa luam, de exemplu, povestirea care deschide volumul, Negutatorul si poarta alchimistului. Daca la inceput te simti transpus in lumea celor 1001 de nopti, cu un calif caruia i se spune o poveste in care se intercaleaza alte povesti, pana si actiunea fiind plasata la Bagdad, prizonierul povestitor are istorii insolite, derivate mai curand din universul  lui H.G. Wells decat din cel exotic al fictiunilor orientale. I-am sorbit povestile, in ciuda reticentei mele - despre care am tot scris mereu cand am avut ocazia -  in fata circularitatii cauzelor si efectelor calatoriilor in timp si am apreciat combinatia inedita dintre luxurianta lume orientala si tehnologie desprinsa dintr-un amestec de stiinta cu vrajitorie, ca si morala fabulei. 

Exalare, cea de-a doua povestire, ne prezinta printre altele modul in care un robot isi face singur o operatie. Deslusirea anatomiei  proprii este fascinanta si m-a facut sa visez, mai ales in vremurile astea, cum ar fi daca fiecare dintre noi am detine seturi de plamani reincarcabili. Insa este doar inceputul intrarii intr-o lume inchisa, cu propriile sale legi fizice, unde se pot broda variatiuni pe tema termodinamicii pe intelesul non-fizicienilor. 

Fiecare dintre povestiri ajunge, dincolo de SF si de aspectele tehnologice, sa se transforme la un moment dat intr-una despre natura umana, despre noi insisi, aducand in discutie libertatea si responsabilitatea generate de progres si alcatuind scenarii in care eliberarea poate deveni propria-i capcana. Ted Chiang exploreaza in mod inventiv fatetele subiectului ales, ba chiar in notele / postfata cartii ne ofera cu generozitate si indiciile privind sursele creativitatii sale. In logica functionarii celor noua povestiri, omul e un mecanism la fel de fragil si imperfect ca si cele pe care le actioneaza pentru a se vedea apoi depasit, chiar coplesit de consecintele actelor sale. 

Iminenta demontare a telescopului Arecibo m-a intristat in momentul cand am aflat despre ea  la fel de mult ca si sondele spatiale lasate sa moara in singuratatea tacuta si intunecata sau sa cada pe o planeta pustie si neprimitoare dupa ce si-au implinit menirea. Insa el s-a prabusit singur, ca si cum si-ar fi presimtit condamnarea, traind de acum in istoria astronomiei, dar si in literatura. L-am regasit intr-o povestire din acest volum, scrisa inainte ca toate astea sa se fi intamplat, Marea tacere, un text care preia o ipoteza destul de vehiculata, ca speciile inteligente pe care le tot cautam prin cosmos ar putea exista langa noi, doar ca nu am descifrat inca un limbaj comun. Avem si pedagogie victoriana, si creationism cu relicve ale omului primordial, si consideratii despre fidelitatea memoriei,  si un fragment ce reprezinta aproape un mini-roman, Ciclul de viata al obiectelor software, ce exploreaza relatia dintre oameni si AI (tema din ce in ce mai disecata si in cinematografie in ultima vreme), dar si capacitatea juridica a acestuia din urma, dilemele etice pe care le ridica exercitarea sa si statutul unei constiinte artificiale. 

Totul intr-un volum agreabil ce alcatuieste lumi plauzibile pornind de la o viziune umanista. Oricat de fluide ar fi limitele fanteziei, temele si dilemele - explorate sau nu anterior - pe care le pun in lumina cele noua povestiri sunt cat se poate de omenesti si, in unele cazuri, actuale...