vineri, 22 ianuarie 2021

Un islandez despre limba sa si cateva limbi straine

  Problema cu islandeza insa este ca e o limba prea mare pentru un popor atat de mic. Am citit pe net ca ar contine sase sute de mii de cuvinte si peste cinci milioane de combinatii de cuvinte. Limba noastra este asadar considerabil mai mare decat poporul. 

Am ajuns sa vorbesc si alte limbi destul de bine, dar putine au solemnitatea islandezei, pentru ca sunt concepute pentru uz zilnic. Germana mi se pare cea mai putin pretentioasa limba, iar vorbitorii ei o folosesc cum isi foloseste tamplarul ciocanul: isi construiesc cu ea o casa pentru ganduri, fara vreo consideratie pentru estetic. In afara de rusa, italiana este cea mai frumoasa limba din lume, care transforma pe oricine intr-un imparat. Franceza este un sos gustos pe care francezii vor sa-l savureze cat mai mult posibil, iata de ce vorbesc in cercuri, mestecand fiecare cuvant, motiv pentru care deseori le curge sosul pe la coltul gurii. Daneza e o limba cu care danezilor le e rusine. Vor sa scape de ea cat mai repede, de-asta isi scuipa cuvintele. Olandeza e o limba guturala care a inghitit alte doua. Suedeza se crede franceza Nordului, iar suedezii fac tot posibilul sa-i dea gust plescaind din buze. Norvegiana e rezultatul incercarilor unui popor de a nu vorbi daneza. Engleza nu mai e o limba, ci un fenomen universal ca soarele si oxigenul. Cat despre spaniola, e o pervertire aparte a limbii latine, care a aparut pe lume cand poporul a incercat sa se adapteze defectului de vorbire al unui rege, si totusi e limba pe care am invatat-o cel mai bine. 

Putine dintre aceste popoare au ajuns insa sa stapaneasca arta tacerii. Concurentii cei mai acerbi ai islandezilor in cursa tacerii sunt finlandezii, fiind singurul popor din lume care poate tacea in doua limbi, dupa cum spunea Brecht. 

Noi, islandezii, pe de alta parte, suntem singurii din lume care ne-am venerat atat de mult limba, incat am decis s-o folosim cat mai putin posibil. Iata de ce islandeza e o fata batrana trecuta de saizeci de ani careia i s-au dezvoltat impulsurile sexuale tarziu si care nu-si doreste nimic altceva decat sa fie posedata de cuvinte inainte de a muri. Si exact asta face. Dupa ultimele mele incursiuni in lumea blogurilor, m-am convins ca se poate conta pe generatiile viitoare sa extraga aurul din rahat si sa-l arunce pe primul peste bord ca sa-l pastreze pe cel din urma. 

Ce sa fie, ce sa fie? Un fragment din cartea despre care urmeaza sa scriu. (Traducerea din limba engleza, versiune in care cartea a facut obiectul unei noi redactari fata de originalul islandez, ii apartine Ioanei Miruna Voiculescu.)


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.