Wednesday, 11 January 2012

Mahmureala de dupa o carte proasta

Kate Morton - Casa de la Riverton

Se pare ca in vacanta am o predilectie pentru asa-zise best-sellere, carti care se digera usor, care nu au pretentii ca ar aduce structuri inovative ori mesaje fundamentale, merg pe retete consacrate si se asorteaza de minune cu un ceai verde si un fursec ori o felie de cozonac. Probabil ca si mintea simte nevoia sa se odihneasca, sa se lase in voia cititului unei povesti usor de incadrat in tipare mult batatorite, fara a cauta cine stie ce simboluri, subtexte si metatexte, sa se abandoneze unei istorii scrise de si pentru femei, ca sa inteleaga mai bine subtilitatile sufletului feminin care genereaza prejudecati sexiste :P. 
Casa de la Riverton este o astfel de carte, debutul autoarei australiene Kate Morton, ce urmeaza structura multor alte carti similare, despre una dintre ele am si scris acum ceva timp, dar Coe avea ceva in plus. Aici gasim o multime de locuri comune, familiare, si totusi povestea te cheama, te ademeneste in itele ei, te prinde cu ghearele si foloseste orice mijloc pentru a te tine prizonier pana la sfarsit, de la argumente rationale (imaginea unei epoci, detalii despre perioada primului razboi mondial, lumea nobiliara din Anglia interbelica - un fel de Ishiguro + Atonement pentru to(n)ti) pana la cele sentimentale (personaje bine inchegate care iti cer sa empatizezi cu ele) si melodramatice (secrete de familie), adica toate argumentele din arsenalul feminin, pana si santajul (daca te opresti acum din citit, nu vei sti niciodata ce s-a intamplat, avand grija sa anticipeze si sa creeze aproape in fiecare capitol asteptari privind tragicul deznodamant)!
Exista o naratoare in varsta, Grace, care la cei nouazeci si ceva de ani percepe trecutul ca fiind mult mai real decat prezentul, de care simte tot mai straina, mai detasata, un vizitator dintr-o epoca de demult ce calca cu un pas tot mai obosit si stingher prin lumea din zilele noastre. O familie nobila care locuieste intr-un conac unde se cunoaste bine locul barbatilor si femeilor in societate si nu se accepta incalcarea conventiilor. Doua surori, dintre care una, modernista in viziuni ca si tatal sau,  traieste in permanent conflict cu acesta. Fotografii care declanseaza fluxul memoriei. Idealism si eroism, visul de a trai viata in loc de a citi despre ea, de a face ceva fundamental si definitoriu pentru formarea umana. Un blestem ce planeaza asupra partii masculine a familiei, ce ii face sa moara de tineri. Doua surori, Emmeline si Hannah, cu caractere si aspiratii total opuse, in permanenta rivalitate. Povesti de familie si de iubire peste care plutesc secretele unui trecut ingropat multi ani inainte de a fi readus in lumina. Constrangeri si non-conformism, acceptarea conventiilor sociale si rebeliune, pasiuni inabusite si dezlantuite. Triunghiul fratern al copilariei transformat, la maturitate, intr-un triunghi amoros, cu cele doua surori iubindu-se si urandu-se in acelasi timp. Plus scapari de corectura destul de numeroase, ca sa aduca macar un pic de imprevizibil cartii.
Imi promit sa nu repet experienta cu cel de-al doilea volum al autoarei, Gradina uitata, care pare sa fie fix la fel, dar nu se stie niciodata. Lectura cartii a fost ca o betie necugetata. Stii ca bei o posirca si totusi nu te poti abtine, chiar daca rezultatul il poti prevedea usor, si anume durerea de cap din ziua urmatoare, parca ai mai vrea un pahar, parca ai termina si sticla, daca tot ai deschis-o. Nu e nici prima nici ultima data cand bei asa ceva si dupa ce aburii de alcool s-au risipit iti spui convins ca a fost ultima oara... dar recidivezi.
Unii se uita la diverse emisiuni stupide,  constienti de pierderea de timp, din curiozitate, pentru a vedea pana unde merg sau pentru a avea subiect de amuzament cu prietenii. Din fericire, nu ma numar printre telespectatorii din aceasta categorie, dar cand vreau sa-mi satisfac nevoia de senzational, de tabloid (de ce sa o reneg cand o pot canaliza in ceva placut?) ma uit la cate un film gore sau citesc cate o carte precum Casa de la Riverton. O recomand cu caldura gospodinelor bovarice, e ceva mai putin nociva mintii decat telenovelele sau sitcomurile cu care si-o intoxica de obicei.

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.