luni, 20 februarie 2012

Calutii cei frumosi

 

War Horse (2011) 

Imi plac mult caii. Sunt probabil, alaturi de caini, delfini, elefanti si maimute cele mai inteligente necuvantoare, pe care oamenii obisnuiesc sa le priveasca superior, uitand ca pana la urma natura ne este comuna, suntem supusi acelorasi instincte si avem acelasi sfarsit... ori nu, noi, fiindca ne simtim superiori, ne-am inventat religii care sa ne protejeze de golul si angoasa sfarsitului. Sa nu deviez, in prima propozitie am expus motivul si scuza pentru a-mi placea filmul asta, voi aveti altele?! Fiindca nu-l recomand decat iubitorilor de animale. 
Altfel nu inteleg ce v-ar putea retine doua ore si jumatate pe scaun pentru a-l urmari... Asta nu inseamna ca am vreo urma de intelegere pentru nesimtitii cocalari, impodobiti cu pitipoancele de rigoare, care au luat loc pe randul din fata si s-au plimbat / au vorbit / s-au hlizit tot filmul de-mi venea sa le spun ca filmul de Sergiu Nicolaescu e in sala de alaturi. Nu c-as sti cu ce e, dar presupun ca este acelasi pseudo-action cu scenariu prost si umor vulgar cu care ne-a obisnuit cinematografia romaneasca in ultimii 20 de ani, atunci cand nu este realista (nu mai stie nimeni in tara asta in afara de Caranfil sa spuna frumos o poveste?! isi tot inchipuie ca au reinventat roata si o invartesc cu entuziasm la nesfarsit?!). Asa, iar am deviat, sa revin la Spielberg-ul nostru, se pare ca am un impuls puternic de a divaga, fiindca n-are rost sa va ocup prea mult timp cu el.
Personajul principal este Joey, un cal cumparat de o familie de agricultori englezi pentru a fi folosit la muncile campului, care va ajunge sa traiasca in mijlocul evenimentelor din primul razboi mondial perindandu-se de ambele parti ale baricadelor, cand in grija englezilor sau a francezilor, cand in cea a nemtilor. Potential pentru poveste ar fi fost, insa filmul reuseste sa nu aduca nimic magic, nu se creeaza o legatura profunda intre personaje si animal, lipseste orice urma de poezie, metafora, sensibilitate, totul este foarte evident, superficial, nu emotioneaza mai deloc. Singura secventa care mi s-a parut memorabila si umana, fara sa forteze prea mult incredibilul, a fost cea din no man's land, cand un englez si un neamt coopereaza la salvarea lui Joey.
Inteleg ca filmul vrea sa promoveze niste valori, prietenia, fidelitatea, speranta, persistenta in implinirea unei dorinte arzatoare, dar tratarea lor ramane la nivelul unui film pentru copii. Chiar daca distributia cuprinde nume importante ale cinematografiei, cu roluri minore, ideea de a folosi un cal pentru a infatisa razboiul, modul in care se succed episoadele aventurii sale duc mai degraba cu gandul la un Lassie unde secventele nu pot sa se inchege, sa asigure unitatea, iar dorinta de a fura ochiul probabil ca a alterat atentia pentru detalii, altfel nu-mi explic umbrele uneori ciudate, care n-au legatura cu pozitia fireasca a luminii. Scenariul pare sa fie negandit, aruncat acolo doar pentru a da ocazia filmarii unor cadre frumoase: avem un tata cu un trecut eroic insa cu traume neexplicate care, desi sarac, se hotaraste brusc sa plateasca mai mult decat isi poate permite pentru un cal probabil nefolositor pentru muncile campului. Avem dezertori impuscati pe loc, fara judecata, o fata care (ghinion!) fuge cu calul drept in mijlocul armatei de care il ascunsese, toate personajele care se ataseaza de Joey sunt stereotipuri clare, usor de intuit de la prima aparitie pe ecran, de parca lumea s-ar imparti intre cei buni (care iubesc caii) si cei rai (restul).
De acord, scenele de lupta sunt filmate frumos, doar Spielberg are destula experienta cu asa ceva, dar unde este plotul? Deci, cum spuneam, daca dam deoparte imaginile si caii (fiindca Joey al nostru isi face si un prieten cabalin pentru care este gata sa se sacrifice), nu mai ramane nimic din filmul asta: actori buni neexploatati suficient, idei incepute si abandonate rapid pentru a continua sirul peripetiilor eroului principal, mesajul calcat in copite si facut harcea-parcea de barierele de sarma ghimpata ale scenariului, asa ca enjoy the horses, ca filmul e tare cheesy!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.