Pe vremea cand eram eu copil mic si sadic, savuram cu o bucurie de care acum mi-e rusine senzatia de atotputernicie pe care o simteam chinuind bietele furnici, punandu-le in cale tot felul de obstacole, intorcandu-le din drum cu cate un bobarnac sau sufland spre ele. Pe unele le lasam sa-si vada de drum, pe altele nu, doar dispozitia de moment si - credeam eu - modul in care se comportau victimele decideau cine traieste si cine moare.
De asta mi-a adus aminte inceputul acestei animatii frumoase, ciudate, pline de poezie si imaginatie. Terr este un Om domestic, adoptat de un copil Draag, pe nume Tiwa, dupa ce mama lui a fost ucisa intr-un joc de copii. Draag sunt reprezentantii rasei uriase ce populeaza planeta Ygam, cu un singur satelit, denumit planeta salbatica. Principala lor indeletnicire este meditatia, in urma careia produc un fel de bule ce-si iau zborul catre planeta salbatica, depozitara gandurilor si imaginatiei lor. Din cand in cand, se mai ocupa si cu "dezomizarea", un fel de deratizare ce are ca obiect omuletii salbatici, liliputani locuitori ai scorburilor copacilor ce se ascund pentru a trai in libertate, care-i privesc cu dispret pe confratii lor "de luxe" ce traiesc in casele draagilor, sunt folositi de acestia ca animale de companie sau de lupta.
Insa Terr nu este un Om ca oricare, el ajunge sa aiba acces la cunostintele Draagilor si sa evadeze pentru a le impartasi cu ignorantii reprezentanti ai rasei sale. Accesul la cunoastere va fi de mare ajutor in lupta pentru cucerirea libertatii.
Filmul este o coproductie franco-cehoslovaca, s-a spus despre el ca ar avea la baza ocupatia sovietica din Cehoslovacia. Daca asta a fost intentia, nu as zice ca le-a iesit prea bine, fiindca Draagii nu sunt in esenta niste creaturi evil. Este vorba, pana la urma, de orice poveste de ocupatie, in care oprimarea si lipsa de comunicare provin nu din rautatea speciei superioare, ci din incapacitatea de a discuta cu cealalata, de a-i intelege puterea de a rationa si nevoile. Draagii nu vor cu adevarat sa-i extermine pe omuleti, ci sunt doar niste aroganti care dispun de instrumentele cunoasterii de care nu-i cred capabili pe micuti. Este alegoria oricarei ocupatii, in care civilizatia superioara, prin accesul la stiinta si tehnologie, ajunge sa o inglobeze si sa o asimileze pe cea inferioara. Un fel de dacii si romanii pana la un punct, chiar daca in cazul filmului informatiile detinute de creaturile mai dezvoltate sunt mai degraba furate decat impartasite. Profitand de ele, Om-ii vor reusi sa evadeze pe planeta salbatica, unde vor face o descoperire prin care ameninta singuranta Draagilor. Dinamica grupului oprimat urmeaza cursul oricarei evolutii, mutatia ce intervine la un moment dat este in masura sa asigure o mai mare adaptabilitate, sa salveze o specie, sa reconsidere pozitia sa in mediul ostil pana la a i se crea o planeta doar pentru ea, ce va primi numele Terra.
In ciuda faptului ca paleta cromatica a filmului este foarte vie, tipatoare de multe ori, exista ceva sumbru si intunecat in viziunea suprarealista, halucinanta a realizatorilor. Grafica este influentata de anii '50-'60, imaginatia creeaza fiinte fascinante, ca si cum desenatorii ar fi luat planse cu toate creaturile si plantele pamantului, le-ar fi taiat in mai multe bucati, le-au amestecat si au compus un puzzle la intamplare din primele 7-8 bucati extrase. Ritmul muzicii care insoteste imaginile are si el ceva greu, apasator, completand parca ritmul hipnotizant al meditatiei. Daca mintile lui Hieronymus Bosch si Dali s-ar fi intalnit, probabil ca asa ceva ar fi conceput impreuna, un hibrid bizar, fascinant prin stranietate si impactul viziunilor, in care culorile nu aduc veselie, ci doar accentueaza ciudatenia imaginii.
Poate ca azi, la aproape 40 de ani de la aparitie, dupa ce vom fi trecut prin era Pixar, unii sa strambe din nas blazati la stilul usor naiv al animatiei, mie insa mi-a trezit nostalgii, mi-a amintit de Oblio, de Yellow Submarine, de Monthy Python, de o intreaga epoca in care imaginile psihedelice pluteau prin nori de fum in fata ochilor inchisi, pe ritmuri de Yes sau Pink Floyd.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.