Pietricele, pietre, pietroaie...

 

Ian McEwan - Pe plaja Chesil 

Florence si Edward sunt doi tineri educati, ea violonista, el absolvent de Istorie, care tocmai s-au casatorit, in Anglia inca puritana a anului 1962, o vreme cand tabuurile si prejudecatile sexuale adanc inradacinate nu au disparut inca, si au plecat sa-si petreaca noaptea nuntii intr-un hotel la malul marii. Cei doi se iubesc, nimic nu pare sa le intunece la inceput fericirea in afara de incertitudinile si nelinistile pe care este firesc sa le incerce inaintea primei experiente sexuale a vietii lor. Daca la Edward teama este generata de nerabdare si de dorinta de a fi la inaltime, de a ajunge sa-i arate celei pe care o iubeste dragostea sa si prin apropierea fizica, Florence isi ascunde cu greu dezgustul provocat de sex. Cartile pe care le-a citit in incercarea de a afla mai multe nu au facut decat sa-i sporeasca scarba, aversiunea viscerala, dar sentimentul datoriei o face sa incerce sa-si reprime cat mai mult oroarea fata de noaptea ce o asteapta. 

Actiunea cartii se petrece practic in doua ore. Cele cinci capitole alterneaza prezentul, incercarea de apropiere si de "consumare a casatoriei" cu episoade din timpul ultimului an, de cand s-au cunoscut si pana in momentul nuntii. 

Pe masura ce cuplul se descopera treptat, il observam din afara si intelegem ca sunt cateva lucruri care ii unesc, precum dorinta de a evada de sub tutela parinteasca, realizabila in acei ani doar prin casatorie, plictiseala data de monotonia zilelor petrecute in singuratate, ce-i va aduce fata in fata, intr-o intalnire pe care la fel de bine ar fi putut sa nu o aiba, dar si mai multe sunt cele care ii despart, esentiala fiind ciocnirea intre mentalitati si pasiuni: Florence iubeste muzica clasica, Edward rock'n'roll-ul, pe ea orice atingere o crispeaza in timp ce Edward se simte excitat si viseaza la momentul ce va veni odata cu casatoria lor, ea isi gaseste libertatea in camera unde repeta alaturi de cvartetul sau, el in natura, urmarind pasarile si plantele, ea tinde spre o anumita rigoare si ordine, vrand sa aiba totul sub control, el spre libertate si dezlantuirea pasiunilor primare. 

Ceea ce reprezinta poate la inceput atractia contrariilor se va transforma in contrariul atractiei, in frustrare si furie, in acuze; fiecare va dori pe rand sa-si asume vina unui esec dar glasul nu va face decat sa-l acuze pe celalalt. Totul conduce spre un deznodamant inexorabil, de la cuvinte lasate in suspensie la gesturi negandite sau reprimate, tabloul unei drame a comunicarii se alcatuieste din tuse suave, cu maiestrie si delicatete, ca o pictura de Monet a unui Vétheuil abia intuit dincolo de ceturi, tensiunea creste treptat, odata cu emotia si incisivitatea pe care McEwan o adauga experientei narate prin stilul sau stralucitor. 

Timpurile aveau sa se schimbe curand si peste nici 10 ani propunerea pe care Florence i-o face lui Edward, care pe moment l-a indignat si revoltat, avea sa fie inteleasa asa cum fusese formulata, ca o dovada de dragoste, de altruism. Dar va fi prea tarziu... 

Asemenea pietrelor de pe plaja Chesil, care se ordoneaza in mod ciudat de la cele mai mici pana la cele mai mari, si povestea esecului matrimonial al cuplului disecat in carte incepe cu semne imperceptibile pentru celalalt, cu angoase interiorizate, care descatuseaza apoi tensiunea si devin din ce in ce mai puternice, mai apasatoare, strivindu-le si dizolvandu-le pasiunea sub greutatea lor. Fiecare gest, fiecare cuvant par inevitabile, ca si cum scenariul povestii lor ar fi fost deja scris si ei sunt doar instrumentele neputincioase ale implinirii destinului.