Cate amintiri mi-a trezit cartea asta! Nici nu stiu cu ce sa incep: cu acea zi de 25 decembrie 1989? Cu mascarada de proces al celor patru demnitari ai regimului comunist, Dinca, Manescu, Postelnicu si Bobu, condamnati la inchisoare pe viata si eliberati la scurt timp? Putini isi mai amintesc, si mai putini isi mai pun intrebari si mai scormonesc ranile acelui 1990 plin de iluzii, de vise si sperante, care au fost spulberate la scurt timp. Cu primele alegeri "libere", organizate in pripa, suficient de repede ca partidele istorice mult timp reprimate sa nu aiba ragazul necesar sa se organizeze si sa candideze in mod real, cu sanse egale? Cu deruta si confuzia maselor, care se asteptau ca indata ce comunismul va cadea sa se dea drumul la robinetul cu lapte si miere si cu dezamagirea provocata de constatarea ca drumul spre tranzitie este unul complicat si plin de privatiuni? Cu instinctele si cameleonismul pradatorilor ce si-au recapatat repede ciolanul pierdut pentru scurt timp in vartejul evenimentelor dupa un scurt lifting facial, inlocuind expresia aroganta cu umilinta si cainta? Cu corectiile iritate atunci cand cineva era interpelat, in virtutea obisnuintei, cu "tovarase"? Cu memoria colectiva atat de scurta si de iertatoare?
Senzatia pe care mi-o lasa Barnes cu cartea asta e ca a fost aici si a trait totul... Este cartea pe care niciun autor roman nu a fost in stare s-o scrie in acesti ani, din cate stiu eu numai Cartarescu a reusit sa inglobeze o parte din nebunia acelor zile intr-un roman, in Orbitor. Poate la inceput a fost nevoia de detasare, poate dupa aceea detasarea a adus nevoia de uitare si uitarea s-a transformat in nepasare, lasand ignoranta generatiilor ce au urmat sa-si construiasca propriile versiuni ale vremurilor pe care nu le-au trait. Istoria seaca, cea oficiala, consemneaza faptele dintr-un punct de vedere, dar memoria ei nu retine senzatiile, trairile, gandurile, sperantele, dezamagirile unei natiuni.
Cartea aceasta e o reconstruire a istoriei: intr-o tara neprecizata, care dupa toate datele pare sa fie Bulgaria dar are multe in comun si cu Romania (numele unor cotidiene, Frontul Salvarii Nationale, atitudinea generala), caderea regimului comunist aduce cu sine un proces ce se intinde pe vreo doua luni al dictatorului proaspat detronat, Stoio Petkanov (Todor Jivkov?). Pe masura ce trece timpul, din ce in ce mai multe iluzii se spulbera, procurorul general Petar Solinski intelege ca este doar o marioneta, un instrument in cadrul unei farse.
In afara salii tribunalului, patru prieteni, patru tineri entuziasti, sunt barometrul starii de spirit al unei natiuni, ce migreaza de la speranta si entuziasm la dezgust si resemnare. Ei sunt cei cu care m-am identificat, cei ce m-au facut sa retraiesc senzatia acelor zile din ianuarie 1990 cand urmaream procesul celor 4:
"Era obligatoriu sa fie martori, a insistat Vera. Toti patru, impreuna: Vera, Atanas, Stefan si Dimitar. Traiau un moment mare din istoria tarii, prin care isi luau ramas-bun de la copilaria lor sumbra si de la adolescenta cenusie, framantata. Sosise sfarsitul minciunilor si al iluziilor; sosise vremea adevarului, sosise inceputul maturitatii. Cum sa fii absent de la asa un eveniment?"
Nu reusesc sa am detasarea necesara pentru a aprecia cartea asta obiectiv. Nu stiu daca este o carte buna, bine scrisa, cred ca da, fiindca reuseste sa ma indigneze pe alocuri, asta inseamna ca portretul cinicului ex-dictator este unul bine conturat, convingator. Si subliniaza foarte bine modul in care fiecare om isi gaseste justificari pentru faptele sale. Petkanov il uraste pe Gorbaciov, ("curva aia neputincioasa, cu gainat de pasare pe frunte, se dovedise un asemenea ipocrit, un asemenea tradator al socialismului") si deplange soarta fostilor sai confrati, conducatorii tarilor socialiste:
"Si acum, uita-te la ei. Erich a fugit la Moscova si s-a ascuns ca un sobolan la ambasada chiliana, in asteptarea unui avion spre Coreea de Nord. Kadar, mort dupa tradarea deschiderii frontierelor: intr-un ungur nu puteai sa te increzi niciodata. Husak, mort si el, doborat de un cancer, cerand ca un preot in sutana sa-i slujeasca la capatai, infrant de un scriitoras pe care ar fi trebuit sa-l infunde in inchisoare pe viata. Jaruzelski nu a fost la inaltime, s-a dat de cealalta parte, spunand ca a inceput sa creada in capitalism. Ceausescu, el macar a cazut in lupta, daca fuga si plutonul de executie se pot considera lupta. Mereu a fost un miel turbat, Nicolae, mereu juca sa castige potul cel mare, cand de-o parte, cand de alta, asa a refuzat sa se alature actiunii fraterne din 1968; dar el, cel putin, avea o urma de coloana vertebrala si a incercat sa tina ordinea pana la capat." (Nu este singura referinta la bunul sau prieten Ceausescu).
Arogant si grandoman va ramane eroul nostru pana la sfarsitul procesului, un sfarsit asa cum era de asteptat dupa directia in care se indrepta.
Barnes reuseste sa aduca in lumina o alta fata a politicii, un moment particular al istoriei in toata complexitatea sa, asa cum a fost receptat de cei implicati, ca protagonisti sau ca martori, creand personaje nuantate, cu luminile si umbrele lor, cu trasaturi atat de bine sesizate incat ma intreb daca n-a urmarit si el indeaproape istoria acelor zile dintr-un colt al Europei de Est. Am vazut o caracterizare a cartii drept "satira comica", marturisesc ca n-am sesizat niciun strop de comic in ea... oi lua eu istoria noastra (inca) recenta prea in serios pentru a nu putea recunoaste comicul din paginile ei?? Fiindca tot ce am gasit a fost un gust amar... Este ca un medicament, stii ca nu-i bun la gust, ca are o mica depresie ca efect secundar, dar trebuie sa-l iei, fiindca-ti face bine la memorie! Vrea cineva un flacon?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.