Stergand praful de pe o fotografie

Bianca Burta-Cernat - Fotografie de grup cu scriitoare uitate (Proza feminina interbelica)

Iata si postarea despre scriitoare cu care va "amenintam" acum cateva zile. Ca sa ma atraga, critica literara trebuie, dincolo de informatie, sa-mi spuna o poveste, ceea ce lui B.B.C. (imi place sa-i spun astfel autoarei fiindca a reusit sa creeze un adevarat documentar literar, de tinuta celor produse de televiziunea britanica omonima) ii iese din plin. 

Cartea este povestea unor femei care au trait, au scris si au iubit in Romania interbelica. Ea isi propune abordarea autoarelor din perspectiva netendentioasa, nediscriminatorie, asa cum au si scris, nu separat, ci alaturi de scriitorii barbati si aduce o privire proaspata asupra literaturii, remarcand unele aspecte trecute cu vederea in general de critica. Mi-a placut perspectiva echilibrata a abordarii, fara patos feminist, cu instrumentele si argumentele criticului literar. 

Cele opt personalitati analizate sunt Ticu Archip, Sanda Movila, Anisoara Odeanu, Ioana Postelnicu, Sorana Gurian, Lucia Demetrius, Cella Serghi si Henriette Yvonne Stahl, unora le stiam doar numele (in ignoranta mea credeam ca Ticu Archip este un barbat!), din vreo doua mai citisem cate ceva, altele imi erau total necunoscute. Biografiile literare ale celor opt sunt "biografii ale unor esecuri exemplare", cauzele ratarii fiind identificate de B.B.C. in doi factori: structura personalitatii lor lipsite de consecventa, care nu le-a ajutat deloc sa depaseasca barierele interioare si sociale si instaurarea comunismului, un motiv esential in franarea dezvoltarii multora dintre scriitorii interbelici, barbati si femei deopotriva. Ceea ce le uneste este revolta fata de rolul femeii in societate, fata de autoritatea masculina. 

Daca prima treime a cartii contureaza cadrul general in care au aparut in literatura cele opt scriitoare, amintind si incercarile literare ale predecesoarelor incepand cu a doua jumatate a secolului XIX, continuand cu ivirea primelor incercari de afirmare a feminitatii in viata culturala, filoanele literare exploatate de scriitoarele interbelice, trecerea in revista a prezentelor feminine grupate in jurul celor doua mari cenacluri literare ale vremii, "Viata romaneasca" (de orientare patriarhala) si "Sburatorul" (mai modern), un capitol intreg ii este dedicat celei mai pregnante figuri feminine a literaturii interbelice, Hortensia Papadat Bengescu,  unanim apreciata drept o scriitoare ce depaseste barierele lirice, evocative ale literaturii feminine. Vedem aici si alte laturi ale personalitatii sale, autoritatea inhibatoare asupra mai tenerelor scriitoare, locul de frunte ocupat in cenaclul si in inima lui Eugen Lovinescu (unele marturii ale Monicai Lovinescu ne fac sa credem ca al doilea era si de o alta natura decat cea pur intelectuala). Ea provoaca sentimente puternice, fascineaza si intriga deopotriva, e adulata si detestata. 

Urmeaza apoi capitolele dedicate celor opt scriitoare mentionate, putin citite in prezent, in incercarea de recuperare a unor biografii uneori demne de un roman de aventuri. 

Ticu Archip este cea mai reticenta dintre ele fata de confesiuni si dezvaluiri autobriografice. Fictiunea sa onesta, detasarea data de persoana a treia, frazarea rigida, uneori pedanta, discretia, rigoarea obtinuta in urma formatiei sale de matematician, o anumita mizantropie generatoare si de puternice sentimente anti-feministe sunt trasaturile sale definitorii. A scris teatru de factura ibseninana, nuvele inspirate de viata burgheza, nefinalizandu-si proiectul ambitios al unei trilogii romanesti in care substanta nuvelelor se dilueaza, centrul de interes se deplaseaza spre viata sociala. 

La fel de discreta va fi si prezenta Sandei Movila, sotia lui Felix Aderca, cu o casnicie agitata de peste 40 de ani, o persoana timida, incercand sa iasa cat mai putin in evidenta. Scrisul pentru ea este un mod de evadare intr-o alta viata, exorcizandu-si demonii si frustrarile prin destinele personajelor sale. "Desfiguratii" sai stau sub semnul ratarii, al scufundarii in promiscuitate si comportamente deviante. 

Henriette Yvonne Stahl, o personalitate rafinata, cu tinuta aristocratica, este marcata din copilarie de experienta bolii, dobandind sensibilitatea, spiritul angoasat pe care le va transmite si prin scrisul sau. Eram prin scoala generala cred cand am citit Steaua Robilor si imi aduc aminte ca mi-a placut la ea tocmai lucrul de care criticii o acuza, cerebralitatea sa "suparator de masculina". Mai tarziu, Pontiful nu mi-a mai spus mare lucru: crescusem eu? se mai sentimentalizase Henrietta? 

Lucia Demetrius mi s-a parut hipioata grupului. Atrasa initial de scena, detinatoare a 3 licente (conservator, filozofie si litera), si-a descris experientele din timpul petrecut cu o companie de teatru in romanul Tinerete. Intr-o epoca incerta social, nonconformismul, setea de nou, elanul vital si cautarea identitatii anticipa pe undeva un curent ce avea sa se nasca vreo 30 de ani mai tarziu. 

Anisoara Odeanu provenea dintr-o familie de intelectuali, intrand in lumea literara mai mult datorita ambitiilor tatalui sau. Modelul ei literar va fi Camil Petrescu, bun prieten si sfatuitor, atras de atitudinea ei de "miliardara americana". Jovialitatea afisata ascunde constientizarea ratarii, o personalitate fragila si nesigura, avand tot timpul nevoie de incurajari din exterior, o sensibilitate patologica ce-i va marca sfarsitul voluntar. 

Cella Serghi imi era oarecum simpatica pe vremea cand am citit Panza de paianjen, mai putin pentru Mirona, dar poate ca daca i-as fi cunoscut de atunci aroganta cu care se situa pe acelasi plan literar cu Camil Petrescu sau Eliade as fi evitat contactul cu scrierile ei. Nu-mi plac persoanele care au o parere nefondat de buna despre propriul ego literar. Lipsa de modestie mi se pare apanajul mediocritatii, al autosuficientei iar o privire ceva mai avizata decat acum vreo 20 de ani asupra creatiei sale probabil mi-ar da dreptate. Sincer, nu cred ca ma voi intoarce asupra ei. 

Ioana Postelnicu este fiica unei casnice si a unui mestesugar, educata trei ani la manastire, neiesind niciodata neinsotita pana la varsta casatoriei. Toate privatiunile din copilarie si adolescenta vor lucra asupra ei transformand-o intr-o distinsa si frivola doamna de lume. Erotismul maturitatii, reflectat si in literatura sa, este revansa asupra existentei coercitive. Se spune ca a fost ultima aventura sentimentala a lui Eugen Lovinescu, portretizata in personajul Mili din romanul omonim. Numele nu-mi era cunoscut, dar cand am auzit-o mentionata drept Popea parca s-a aprins o lampita din cotloanele indepartate ale amintirilor legate de Lovinescu. 

  

Sorana Gurian este cea mai excentrica dintre scriitoarele prezentate, nu se stie cat din detaliile cunoscute despre ea sunt adevar si cat legenda. Se presupune ca ar fi fost spion dublu, discretia pastrata asupra biografiei sale nu face decat sa ii sporeasca misterul. Nascuta in Basarabia intr-o familie instarita de evrei, va continua sa ramana pretutindeni unde va merge o straina, o dezradacinata, inconjurata de caini si pisici, tind sa o compar cu Melania, personajul Rodicai Ojog-Brasoveanu :). Daca uneori are accese de mitomanie, ele sunt doar fabulatii compensatoare, legate de absenta unei familii propriu-zise (inventarea unui sot fictiv), de admiratia pentru Blecher, de diferite aspiratii pe care prefera sa le comunice celor din jur ca realizari, parca pentru a se convinge pe sine de adevarul propriilor spuse. Este predispusa la excese, putand sa se hraneasca o saptamana doar cu cafea si cornuri si sa doarma prin redactii la fel de bine cum toaca in trei ani mostenirea importanta lasata de tatal sau, frecventand boema pariziana. Toata viata sa aventuroasa este cu atat mai greu de inteles si mai fascinanta cu cat persoana despre care vorbim are un picior mai scurt, un ochi pe jumatate inchis, membre atrofiate, insa are faima unei devoratoare de barbati. Inteligenta si plina de tupeu (cea mai simpatica dovada este aceea cand, cautata de politie fiind prin casele prietenilor, ea isi petrece ziua citind linistita la cenaclu), Sorana Gurian ar putea face ea insasi obiectul unui roman de aventuri. 

Din toate aceste portrete, observam ca, pe langa curentele si tendintele epocii, literatura autoarelor interbelice este tributara unui mod feminin de perceptie a lumii, unor abordari ale problematicii universale mai nevrotica, sentimentala, mai sensibila. Marturisesc ca "Fotografia..." mi-a starnit mai mult interesul asupra biografiilor lor decat asupra operelor literare, asupra destinelor marcate de optiunile politice si alegerile personale de viata, de aceea am si subliniat in comentariul meu aceasta latura. Am retinut insa vreo 2-3 carti pe care o sa incerc sa pun mana candva si mi s-a redeschis apetitul pentru Ciclul Halipilor, citit la o varsta prea frageda pentru a-i intui toate nuantele.