Sunday, 12 February 2012

Fiecare lucru la timpul sau

Beginners (2010)
Vine in viata cate un moment potrivit pentru orice: un moment in care sa traiesti si sa nu-ti pui intrebari, altul cand trebuie sa afli raspunsul la intrebarile pe care ai refuzat sa ti le pui, un moment cand trebuie sa-ti accepti identitatea, un moment cand inveti sa iubesti si unul cand inveti sa mori, unul cand inveti sa traiesti, altul cand inveti sa fii fericit sau sa-i oferi fericire celui/celei de alaturi, un moment cand inveti ca nu conventiile sociale iti dicteaza propria viata si ca ti-ar putea fi mai bine daca ti-ai vedea de ea fara sa le dai prea multa importanta. Vine un moment cand constati ca ai esuat, ca ai vrut prea mult sa-i protejezi pe cei din jur sau, dimpotriva, pe tine insuti de ceilalti, si trebuie sa o iei de la inceput. 
Beginners este un film despre inceputuri, despre modul in care oamenii aleg sa imbratiseze sau sa ocoleasca fericirea. Oliver (Ewan McGregor) este un desenator de coperti pentru cd-uri din Los Angeles a carui creativitate pare sa nu fie pe placul trupelor care doresc o abordare simpla, portretistica a booklet-ului, in loc de o lunga istorie a tristetii de la aparitia omului pana in prezent, cum le propune el. La 75 de ani, tatal sau, Hal (Christopher Plummer, nominalizat la Oscar pentru acest rol, sper sa-l castige, il merita din plin!), o prezenta mai mult absenta in timpul copilariei sale, ii marturiseste ca este gay,  lucru ascuns in toti cei patruzeci si ceva de ani de casatorie, si ca are cancer in stadiul terminal. Viata lui Oliver este bulversata si de intalnirea cu Anna (Mélanie Laurent, Shosanna din Inglorious Basterds), o actrita din New York in raport cu care nu inceteaza sa-si analizeze sentimentele, sa se intrebe daca ceea ce simte este ce ar trebui sa simta sau daca nu cumva greseste implicandu-se prea mult intr-o relatie fara viitor. 
Penduland permanent intre prezent si trecut, punandu-si intrebari asupra relatiilor cu si dintre parintii sai, asupra regasirii sinelui, incercand sa-si afle identitatea reala, Oliver ne primeste in viata sa intr-o atmosfera melancolica, plina de tristete, lipsita insa de retorica facila. Am urmarit tot filmul cu un nod in gat, nu am putut sa nu ma gandesc ca poate cel mai potrivit mod de a negocia cu fericirea este acela in care nu pui intrebari, nu te gandesti daca esti fericit, ci doar o traiesti, fara sa analizezi prea mult, fara sa incerci sa o diseci, sa-ti gasesti motivatii. 
Regizorul Mike Mills se dovedeste aici si un foarte bun scenarist, filmul apartinandu-i in intregime. Surprinzator este faptul ca punctul de pornire se afla in autobiografia sa, tatal lui fiind cel care, dupa moartea mamei, isi recunoaste homosexualitatea si incepe o relatie cu un barbat. Afland asta, am inteles de ce filmul arata ca si cum si-ar fi pus sufletul in el, urmarind cu mult talent asociatiile de idei si sentimente ce-l fac pe erou sa penduleze intre viata lui si cea a parintilor sai, alimentand desfasurarea filmului cu multe secvente ingenioase si originale, precum prima intalnire dintre Oliver si Anna, un dialog mut in care cuvintele se pot doar imagina, anticipand secventele prin povestire, prezentandu-ne si gandurile cainelui Arthur, singurul care mi-a mai descretit fruntea in tristetea din restul filmului. Jack Russell terrier este intr-adevar o rasa cuuute :). Consider ciudata catalogarea ca drama si comedie, nu prea am receptat elemente de comedie, totul mi s-a parut foarte foarte trist, chiar si secventele care se doreau luminoase ascundeau in ele germenii tristetei trecute sau viitoare.
Fiindca in epoca in care s-a casatorit Hal homosexualitatea era considerata o boala psihica ce se poate vindeca, el si-a infranat multi ani impulsurile intr-o casnicie aparent fericita pentru ca abia dupa moartea sotiei sa-si dezvaluie adevaratele sentimente. Ramas singur, doar cu Arthur, cainele tatalui sau, bulversat de cele aflate si traite, Oliver are nevoie mai intai de impacarea cu sine pentru a-si gasi puterea de a-si asuma responsabilitatea necesara implicarii in relatia cu Anna.
Intregul film este un puzzle, mai mult emotional decat narativ, fara ca nimic sa para fortat sau mecanic. Regizorul, de altfel, marturisea undeva ca se defineste ca un "regizor designer", ca este fericit de fiecare data cand poate insera in filmare sau in montaj fotografii, imagini statice, desene. Asa ca penduleaza mult pe aceasta latura, infatisandu-ne lumea din anii '50 si '90 in fotografii si cadre statice sau tristetea in benzi desenate, cautand ca, prin resursele artistice de care dispune, sa exprime mai bine caracterul complicat si contradictoriu al fiintei umane.
In toata aceasta tristete pe care o imbratisam si o savuram picatura cu picatura, exista mereu speranta unui alt inceput, un mic impuls de a ne indrepta spre o directie pe care o stim deja, aceea ca nu e niciodata prea tarziu sa faci ceea ce ti-ai dorit si ai amanat de atata timp cu tot felul de pretexte si scuze pentru a-ti ocoli chemarea, vocatia, dorinta.

No comments:

Post a Comment