Wednesday, 1 February 2012

Un fragment din istoria faraonilor


Naghib Mahfuz - Teba in razboi

Pe Naghib Mahfuz il cunosteam mai ales pentru cartile sale realiste, in care infatiseaza aspecte ale vietii egiptenilor de rand din Cairo de-a lungul secolului XX, insa acum il descopar si ca pe un autor de romane istorice. Cred ca ii reusesc mai bine cartile din prima categorie, probabil se simte si experienta, seria istorica facand parte din romanele de tinerete, un proiect amplu prin care dorea sa prezinte evolutia Egiptului de-a lungul timpului, ramas insa neterminat din cauza precipitarii evenimentelor istoriei recente, mult mai ofertante ca material.
In secolul XVI a.C., nordul Egiptului era invadat de hicsosi, pastori nomazi ce s-au stabilit in delta Nilului, atrasi de fertilitatea pamantului si bogatia resurselor naturale. Sub conducerea regelui Apophis, ei vor reusi sa inainteze spre sud, cucerind Teba si transformandu-i locuitorii in sclavi pentru zece ani. Familia regala, nevoita sa fuga in Nubia, se va intoarce insa pentru a-si recupera teritoriile pierdute in fruntea unei armate conduse de printul Ahmose, casatorit cu sora sa, Nefertari, cel care avea sa instaureze in Egipt cea mai infloritoare si importanta dinastie faraonica, dinastia a 18-a. 
Dincolo de faptele istorice, Mahfuz brodeaza cu talent un roman despre razboi, despre curaj, onoare si patriotism, inspirat probabil si de miscarea nationalista din epoca in care l-a scris, ce isi propunea sa reinvie grandoarea acelei perioade de glorie din istoria Egiptului. Ca orice poveste scrisa dintr-o anumita perspectiva istorica, fara obiectivismul dat de neutralitate, tinde cumva sa-i idealizeze si sa-i puna intr-o lumina foarte stralucitoare pe egipteni si sa le atribuie barbarilor invadatori toate trasaturile negative posibile: cruzime, lacomie, siretenie si o anumita doza de prostie cand vine vorba de strategie militara. Dar e normal, si turcii sunt la fel prezentati in literatura noastra, cand scrii despre niste fapte eroice ale poporului tau, implicarea afectiva nu prea lasa loc de detasare literara. 
Legaturile personale, infiriparea unei povesti de dragoste imposibile tind sa cada in planul secund, doar condimenteaza usor actiunea principala a cartii, ceea mie mi se pare un plus. M-am cam saturat de romane plasate intr-un cadru incitant, ce ar putea oferi un subiect destul de bogat, doar pentru a devia apoi spre o intriga amoroasa ori spre aventuri si mister. Din acest punct de vedere, onestitatea literara a lui Mahfuz este exact ceea ce cautam la o astfel de carte, am savurat cu multa placere paginile ce prezinta luptele dintre egipteni si hicsosi, modul de organizare a atacurilor si strategiilor, situatiile tensionate ale conflictului in care uneori deciziile necesita sacrificii, ceea ce in zilele noastre s-ar numi "pagube colaterale" si ar starni mania opiniei publice. 
Ar fi destule subiecte de controversa daca am intra in detaliile receptarii contemporane a unei astfel de istorii, fiindca de-a lungul timpului multe mentalitati si sensibilitati s-au schimbat: ceea ce acum peste 3000 de ani era firesc, precum casatoria intre frati pentru pastrarea liniei nobile, stiinta a dovedit ca poate fi o sursa de propagare si consolidare a unor anomalii genetice, religia a transformat intr-un pacat iar societatile percep in prezent ca pe o anomalie monstruoasa... not me, fiecare poate face in patul lui ce vrea si cu cine vrea, frate, persoana de acelasi sex, animal, atata timp cat este liber consimtit de ambele parti... dar ma tem ca animalele ar avea ceva de obiectat la asta. S-a spus apoi ca hicsosii ar proveni din Palestina, avand origini semite, asa ca nu m-as mira, dat fiind modul in care sunt prezentati, sa apara vreun paranoic care sa infiereze cu manie anti-semitismul lui Mahfuz. Sa amintesc in trecere si cat de gresit este termenul "semit" atunci cand vrea sa desemneze originile iudaice, el incluzand in realitate majoritatea popoarelor arabe... Dar deh, sfanta ignoranta naste principii ferme si greu de luptat cu ele, cum aratam si in alt post.
La nivel narativ, Teba in razboi este poate prea liniara ca structura, cu o intriga simpla, nici stilistic nu regasim aceeasi complexitate ca in Baietii de pe strada noastra,de exemplu, plina de metafore. Insa cartea, aparuta in 1944,  desi face parte dintre lucrarile de tinerete ale autorului, are in ea semnele marilor romane care vor urma, prin atentia pentru detaliu, pentru prezentarea cat mai lucida si mai realista a unei lumi despre care s-au pastrat prea putine informatii. O recomand cu caldura pasionatilor de istoria Egiptului antic, celor care nu cauta in evenimentele istorice doar pretexte pentru divagatii fantastice, adolescentilor care simt nevoia, la varsta formarii, de alte repere si valori decat manelisti si "socialite" sau celor care-l apreciaza pe Mahfuz pentru volume precum Trilogia... (si refuz sa continui fiindca genitivul Cairoului mi se pare odios) si vor sa-i descopere si o alta latura. 

No comments:

Post a Comment