Thursday, 21 January 2016

Muzeul-carte...

Orhan Pamuk - Muzeul inocentei 


"Expun aici anunturile din ziare, filmele publicitare si variantele cu capsuni, piersici, portocale si visine ale primei bauturi carbogazoase cu fructe din Turcia, Meltem, care ne aminteste de atmosfera fericita, vesela si distinsa, precum si de optimismul care ne anima in acele zile." (pag. 33) 

 
  "Imi aminteam, cand imi nimereau in mana, rand pe rand, lucrurile respective, cum luase Fusun in mana, in chip de microfon, o veche oglinda cu coada pe care o gasise intr-unul din dulapurile mamei si cum il imitase, redandu-i atitudinea afectata, pe vestitul cantaret (si prezentator) Hakan Sarinkan, cum se juca, mica fiind, cu trenuletul meu de jucarie Ankara Express, pe care i-l dadea mama cand venea pe la noi, in copilarie, cu mama ei, croitoreasa, cum in timp ce ne jucam cu pistolul spatial - o alta jucarie de pe vremea copilariei mele - cauta, razand, dupa fiecare apasare pe tragaci, fluturele pistolului, ratacit prin cine stie ce cotlon al camerei in dezordine, iar imaginile acestea imi ofereau o anumita consolare." (pag. 186) 

"Intr-o camera se afla un tapet, asa incat am rupt o bucata mare de la marginea lui si am luat-o cu mine. Am strecurat in buzunar si clanta usii odaitei despre care presupuneam ca fusese a lui Fusun, gandind ca se folosise de ea vreme de optsprezece ani. Cand l-am atins, manerul de portelan care atarna de lantul rezervorului de toaleta din baie mi-a ramas in mana." (pag. 220)

 "Dincolo de cele doua-trei secunde ale momentului intalnirii, care-mi ofereau un veritabil sentiment de consolare, remarcam intotdeauna, cu o parte a mintii, ca vedeniile acelea nu erau Fusun, ci felurite plasmuiri ale sufletului meu fericit. Faptul de a o vedea deodata in fata mea imi trezea insa un sentiment atat de placut, incat imi luasem obiceiul de a ma duce prin zone aglomerate, in care m-as fi putut petrece cu naluca ei; insemnasem parca acele spatii pe o harta imaginara a Istanbulului, inchipuita de mintea mea. Imi venea mereu sa ma abat prin locurile in care vedeam mai des umbrele pe care le confundam cu Fusun. Orasul se transformase pentru mine intr-un univers de semne care-mi aduceau aminte de ea." (pag. 199)

 "Am intrat in mica toaleta de la etaj, am inchis usa si am ajuns la concluzia ca pierdusem controlul asupra vietii mele, ca atasamentul fata de Fusun o transformase in ceva care nu mai avea legatura cu propria-mi vointa. Nu aveam sa fiu fericit, nu aveam sa pot indura viata decat daca aveam sa fiu convins de acest lucru. Am vazut, pe mica etajera din fata oglinzii, periutele de dinti ale lui Fusun, Tarik Bey si tanti Nesibe si, printre sapunuri si masini de ras, rujul lui Fusun. L-am luat in mana si l-am adulmecat, apoi l-am pus in buzunar."

"Cititorii care-mi vor vizita muzeul nu trebuie sa creada cumva, vazand mentiunile aflate sub fiecare dintre cele 4213 mucuri de tigari stranse pe parcursul celor opt ani, cu referire la data de la care provin, ca vitrinele cuprind informatii inutile: forma fiecarui chistoc surprinde manifestarea unui sentiment intens incercat de Fusun in timp ce stingea tigara respectiva. Aceste trei mucuri luate din scrumiera ei in ziua de 17 mai 1981, cand la cinematograful Zana a inceput turnarea Vietilor frante, nu-mi aduc aminte, de pilda, doar de imaginea lui Fusun din acele luni mizerabile, cu inchistarea brutala si inchiderile ei in sine, ci si de tacerea ei din ziua aceea, de felul in care evita sa discute despre subiectul care ne preocupa, de faptul ca se purta ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic." (pag. 471)

Si sunt multe, mult mai multe asemenea exponate intr-un muzeu pe care nu-l voi vedea niciodata, pentru ca, spre deosebire de altii, refuz sa ma gandesc sa plec, fie chiar si in excursie, in tari cu ale caror legi si organizare socio-politica nu sunt de acord, ca apoi sa ma revolt ca ei ma persecuta ca nu le respect (cum fac unii din cei ce decid sa traiasca acolo, si nu vorbesc de Turcia), iar alti cretini ramasi acasa sa-mi cante in struna si sa faca mitinguri pe la ambasada tarii respective, fara sa se gandeasca daca logica lor nu este cumva similara cu a celor care vor sa-si impuna propria oranduire prin terorism.
Dupa cum v-ati dat seama din fragmentele legate de imaginile de mai sus, in carte e vorba de cu totul altceva, doar simteam nevoia impetuoasa de a o spune, ca daca nu as simti-o atat de des, nu ar mai fi existat blogul :P.
Revenind la cele de fata, m-am plimbat virtual, prin romanul lui Pamuk si prin pozele gasite pe net, prin Istanbulul anilor '75-'85 ai secolului trecut. O calatorie cu parfum nostalgic si exotic pe alocuri, se alcatuieste muzeul unei iubiri cu aspect fetisist. Despre ea,  data viitoare.

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.