Din Brasov si din imprejurimi

Nu putea trece sezonul de schi si snowboard - care, fie vorba intre noi, abia a inceput - fara sa va spun o poveste cu iarna, zapada, locuri (mai mult sau mai putin) frumoase. 

Mi-am facut un obicei, dupa studiul mai multor posibilitati  si cantarirea raportului pret-calitate, a lungimii partiilor, a numarului si tipului de instalatii, a domeniului schiabil (care pe Valea Prahovei nu e propriu zis un domeniu, ci mai multe, fiecare cu cat a apucat sa smulga din el), sa marchez in fiecare an, cand incepe sa ninga, partiile din Poiana Brasov. Si anume le marchez cum pot, mai cu placa, mai cu genunchii, mai cu partile moi si amortizoare sau prin imaginile racoritoare si relaxante capturate de telefon.  Despre partiile din Poiana v-am tot povestit an de an, nu s-a schimbat prea mult, la sfarsitul lui 2015 erau practicabile numai in partea superioara, in primele zile ale lui 2016, dupa ce a nins putin si au intrat in functiune tunurile, erau chiar bune, insa foarte aglomerate, luate cu asalt de vecinii din nord si est veniti sa-si petreaca Craciunul lor, cel din ianuarie. La asta nu ma gandisem, cand am vazut aglomeratia de la instalatiile de urcare de pe 7 ianuarie am fugit inapoi acasa, mai devreme decat planuisem. Dar mai e timp, a fost doar incalzirea :).
Doua imagini, una de la plecare, de pe varful Postavaru

si de pe partie, cu tunurile de zapada in functiune:

 

Pentru ca am tot povestit in alti ani despre Poiana, de data asta mi-am propus sa va prezint alte atractii ale orasului si ale imprejurimilor, vizitate sau descoperite in cautarea refugiului din fata hoardelor de turisti care au invadat Brasovul in prima saptamana a lui 2016. 

Patinoarul Olimpic din Brasov

La cele 12 milioane de euro, cat a costat investitia primariei, ma asteptam sa fie de cinci ori mai mare. Nu, este un patinoar normal, cam cat cel din Drumul Taberei, insa cu gheata mai ingrijita, fiind si locul unde se antreneaza si joaca echipa de hochei Corona Brasov. 

 O varianta mai buna pentru cei care detin patine proprii si vor sa alunece pe gheata in liniste si in natura ar fi Lacul Noua, din cartierul cu acelasi nume, unde se afla si Gradina Zoologica, pe care am preferat sa ma menajez si sa nu o vizitez, sa nu vad animale triste si zgribulite. Pe lacul inghetat bocna, erau cativa patinatori si cativa hocheisti, in rest natura pare sa se descurce mult mai bine cu constructia unui patinoar, fara sa abuzeze de buget.

Paradisul Acvatic din Brasov

Ma invatasem in anii trecuti, dupa o repriza de alunecat pe partie, sa-mi gadil oasele infrigurate sau zdruncinate, cu bulbuci, clipoceli, arome, apa calda, sa le dezmortesc in bazinul de inot si tare bine era, timp de doua ore, pentru 30 de lei. Era ceaiul de dupa repriza de snowboard, doar ca nu-l beam, ci ma scufundam in el cu totul. Anul asta am avut o surpriza neplacuta. Am ajuns o singura data, pentru ca Paradisul fusese invadat si, daca asa arata si cel adevarat, si imi inchipui ca da, la cat de multi oameni dau acatiste si se spala de pacate pe sub poala popilor, prefer un loc cald, comod si relaxat, in Iad. In jacuzzi nu era nici o sansa de intrare, hammamul m-a desfatat cu arome de transpiratie, bazinul din grota arata ca o cutie cu sardele aliniate frumos pe trei randuri, prin bazinul cel mare cu apa calda iti croiai cu greu drum. M-am demoralizat cand am vazut ca e nevoie sa stau la coada si in apa si am plecat spre alte zari, mai linistite si mai pustii. Am mai trecut pe acolo de vreo trei ori, parcarea arata la fel, nu am mai indraznit sa intru.

Si ca sa termin cu orasul cel aglomerat in perioada Sarbatorilor, marturisesc ca am practicat si putin turism molar, nu la dentist, din fericire, ci la mall, si anume am vizitat Mallul Coresi. Ca sa scap de embarrassment, sa spun ca am facut-o dintr-un interes pur istoric, sa vad ce a devenit platforma industriala Tractorul?! Nu, ne era foame si era prin zona (ceea ce n-a fost un lucru rau, chiar au papa bun, lucruri diferite de ce se gaseste prin mallurile bucurestene), voiam sa ne portam telefonic (bye bye Vodafone, sa nu mai aud de voi si serviciile voastre execrabile!), ne gandeam sa mergem si la un film, dar sala era destul de plina si sa-mi intind gatul ca un cocostarc in ritualul de curtare nu-mi sta in fire, am vizitat si libraria Bookcity si m-a dezamagit ca nu distribuie decat editurile mari si Indragostirile lui Marías, pe care o caut de cand nu am gasit-o la targ, tot nu mi-am luat-o, iar dintre magazinele de tzoale mi-a placut Cato. Gata, fuga in natura, m-am saturat de aglomeratie!

Valea Bangaleasa

Pentru mine cel mai bun mod de a incepe anul este o plimbare la munte, in locuri linistite si pustii. Nu sunt atat de extreme incat sa fac trasee inzapezite spre varfuri, dar o dezmortire de cateva ore e mereu binevenita. Asa ca pe 1 ianuarie am pornit spre Moeciu, cautand Cheile Gradistei, ca tot vedeam indicatorul cand treceam cu masina pe Rucar-Bran si nu am avut niciodata timp sa le explorez. De data asta, am reusit sa le gasesc, desi a durat ceva, cat sa ajungem la ditamai resortul numit Cheile Gradistei Fundata, ca acolo ne-a dus GPS-ul. Oribil! Genul de loc prin care nu vreau sa calc! Asa mi-a trebuit daca ma apuc sa caut chei in varful muntelui. Am facut repede stanga imprejur si atunci l-am vazut in toata splendoarea:

Piatra Craiului cea frumoasa ma chema din zare. Ajung eu si la tine, maine! Deocamdata ma dau jos cat mai repede de la resort si mai caut cheile, admirand peisajul hibernal. 

Trebuie sa te uiti bine dupa ele, ca mai mult de vreo suta de metri de perete nu-s. Dar le-am gasit. Si cel mai frumos lucru de-acolo a fost cascada Chisatoarea cea inghetata, transformata de frig intr-o pestera in aer liber.

Doar ce apucam sa facem cateva poze in liniste, sa-i admiram dantelariile si sa ascultam clipocitul paraului, ca deodata timpanele ne sunt agresata de dulcea muzica a civilizatiei, maneaua. Un gipan de Galati tocmai oprise pe sosea, langa cascada. S-au revarsat din el cativa tineri galagiosi si remarc cu o doza de rasism si tristete ca nici macar nu erau "d-aia". In alte imprejurari, ai fi zis ca sunt un grup de studenti iesiti si ei la plimbare. Dar nu acolo, nu in contextul dat. Acolo erau doar niste mitocani. Usa de la jeep continua sa ramana deschisa, ca nu cumva sa se piarda fiorul liric cat timp isi fac selfie-uri cu cascada inghetata. Sa fugiim! O scapare din "civilizatie" trebuie sa fie. 

Pana la urma, am gasit-o. La iesirea din Moeciu de Sus, incepe Valea Bangaleasa, de unde porneste traseul spre Varful Omu. Si, din fericire, este si o bariera, dincolo de care nu au acces decat propriile picioare si carutele cu cai (ar fi fost mai idilic sa fie sanii) ce-si asteptau turistii. Cele patru picioare si patru labute pot zburda de-acum in voie pe drumul inzapezit.

Dupa vreo jumatate de ora de plimbare prin padure, pornim inapoi, a fost doar o iesire de incalzire (sau de racorire?), suficient de perturbata sonor pentru a avea chef de mai mult. Dar sper sa revenim intr-o vara pentru un traseu pana pe platou.

 

La intoarcere, stand in coloana pe sosea, apuc sa fac o poza Castelului Bran cel insorit. Parea aglomerat si el. Nu l-am mai vazut de dinainte de a deveni mare obiectiv turistic international. Am incercat asta-vara, dar era o coada la care n-am simtit dorinta sa stau. Poate candva...  

 

Prapastiile Zarnestiului

In ziua urmatoare, aveam sa gasesc ceea ce imi doream: peisaje frumoase, o plimbare mai lunga in natura, liniste, pe alocuri atat de adanca incat aproape ca incepeam sa-i compatimesc pe manelistii din ziua precedenta, sa inteleg cum se protejau ei stiind ca, daca ar fi oprit muzica fie si doua minute, cat coborau din masina, aveau sa le explodeze timpanele neantrenate cu linistea cutiei incadrate de ele.

La iesirea din Zarnesti (un oras care, desi sta la poalele unei mine de aur, Masivul Piatra Craiului, continua sa ramana linistit, cu strazile pustii, ceea ce mie, ca ocazional trecator, imi convine foarte mult, doar ma mir cu cata naivitate si inocenta nu-si valorifica potentialul turistic), drumul se ramifica. In dreapta merge spre Plaiul Foii, in stanga spre cabana Gura Raului. Dupa ce treci de Gura Raului, continua pana la intrarea in Prapastiile Zarnestiului (asa scria pe panou, asa or fi daca le privesti de sus, de jos sunt Chei!), de unde incepe un traseu usor si foarte frumos, de vreo doua-trei ore, pana la cabana Curmatura. 

Nu l-am facut pe tot, pentru ca s-ar fi intunecat pana cand ne intorceam, ci doar partea de Chei, de vreo ora si ceva. Drumul este aproape plat, urca usor, printre peretii de ascensiune ai celor mai inalti munti calcarosi din Romania. Adica Apuseni la patrat! Si formatiuni spectaculoase, si inaltime, si maretie, si dantelarii...

 Ne oprim din loc in loc sa citim panourile cu informatii despre flora, fauna, geologie si trasee de catarare cu denumiri amuzante. Constat, de exemplu, ca ele au fost botezate de niste persoane foarte sugubete, ca Andropauza e mult mai usor decat Menopauza si, pour les connoisseurs, exista denumiri care te fac sa zambesti complice, cum ar fi traseul 1 de pe panoul de mai jos.  Aveti grija sa nu-l incepeti cand e cineva sus, nu se stie cu ce va treziti pe cap ;)!

Nu ma pot abtine sa nu ma catar macar putin, pana la o mica pestera de pe versant, asa, cat sa-mi deschid pofta pentru sezonul de drumetit care e atat de departe. 

De la troita din poza de mai sus, incepe traseul spre creasta, care duce la varful La Om, vreo 4-5 ore. Despre el, poate mai la vara, deocamdata ma bucur ca am ajuns sa simt mirosul iernii in Piatra Craiului, in cea mai frumoasa plimbare a vacantei. La intoarcere, un cuplu ne-a intrebat daca si in continuare e "tot asa". El parea sa vrea sa continue, ea arata cam adusa cu forta, se vedea ca ar fi preferat sa fie in Mall, nu in Chei. Le-am spus ca da si au facut stanga-mprejur. Da, e tot asa, frumos si foarte frumos. Unii au muntele in suflet, altii nu. Dar daca nu, ce-or cauta la el?!