Spiritul de iubire al Craciunului

Love Actually (2003)

Aveam o carte in plan pentru azi (vacanta a generat destul de multe postari ce-si asteapta cuminti randul sa fie publicate), dar disparitia lui Alan Rickman ma face sa vreau sa vorbesc acum despre cel mai recent film pe care l-am vazut cu el, la sfarsitul anului trecut, chiar daca a aparut acum 13 ani.  
Daca nu gresesc, s-ar putea sa fie filmul de la care a pornit apoi toata pleiada de productii secventiale, cu personaje ce se intersecteaza in treacat, cu legaturi mai fragile sau mai puternice, prezentate uneori atat de in viteza incat scapa la o prima vizionare. Richard Curtis, care a scris si regizat filmul (autor, printre altele, al seriilor cu Mr. Bean si Black Adder), alege sa-si incadreze povestea ramificata si confluenta intr-o rama formata din secvente din aeroporturi. Oamenii se imbratiseaza, se saruta, se saluta cu entuziasm, se bucura de revederi. Un aeroport este locul unde se manifesta dragostea. Iar timpul cel mai propice? Craciunul, atat de impregnat de iubire incat ma zbarleste! Filmul construieste la prima vedere o comedie romantica foarte conventionala, intr-o nota pozitiva, agreabila, numai buna de vizionat de sarbatori sau, cred eu, cu alergie la repere fixe de bucurie fortata, in orice alt moment al anului cand va apuca o dispozitie sarbatoreasca... sau cand vi se face dor de unii actori... 

Daca ne uitam mai atent, fiecare dintre povestile derulate pe ecran, in ciuda gradelor diferite de credibilitate, are punctul ei cuceritor, fie ca e vorba de personaje sau de istorie in sine, e spusa cu umor si, cu toate locurile comune (cum ar putea o tema ca iubirea sa nu fie plina de ele?), are umor si eroi placuti, pe care ai vrea sa-i vezi iesind cu bine din situatiile in care ajung. Fiecare varsta are dilemele si problemele de comunicare specifice. Un tata ramas sa-si creasca singur fiul se vede confruntant cu prima iubire a acestuia. Un scriitor intampina probleme lingvistice in sentimentele ce se infiripa pentru menajera portugheza. Un barbat intre doua varste este sfasiat de iubirea conjugala si ispita ce i se ofera la locul de munca. Un tanar asaltat de hormoni pleaca in America, pentru ca a aflat ca americancele sunt mult mai disponibile decat englezoaicele. Un altul (Rick din seria The Walking Dead) se indragosteste de sotia celui mai bun prieten. O femeie sufera in tacere dupa un coleg de birou pentru care pare invizibila. Nici prim-ministrul nu este scutit de sentimentele ce-i dau tarcoale in prezenta uneia din angajatele cabinetului sau. Iar rockerul care incearca sa se relanseze la radio cu un cover le canta tuturor "Christmas is all around" sau, cand greseste versurile, "Love is all around". 

Dialogurile nu dezamagesc, pe alocuri sunt chiar sclipitoare, iar castingul este unul de zile mari, continand cam toti actorii britanici pe val la momentul aparitiei filmului: Liam Neeson, Bill Nighy, Colin Firth, Emma Thompson, Keira Knightley, Martin Freeman, Hugh Grant, Alan Rickman, Rowan Atkinson si precis am uitat pe careva. Iar felul cum se achita de misiunile lor e mai mult decat onorabil, unii ies in evidenta mai mult decat altii, insa cu totii isi fac bine treaba. Preferatul meu a fost Bill Nighy, in rolul starului rock expirat si revenit pe val. Remarcabili sunt si Rowan Atkinson, in rolul unui vanzator ce peroreaza vreo cinci minute in timp ce impacheteaza un cadou si sobrul Rickman, in rolul sefului nehotarat intre avansurile unei angajate mai tinere si sotie.

Desi e un film atat de roz si sentimental, indraznesc sa-l numesc, gratie schimburilor de replici, una din cele mai bune comedii romantice, fara timpi morti, cu o succesiune si o intercalare a episoadelor ce nu lasa spectatorii sa se plictiseasca si ii umple de sentimente bune chiar si pe cei mai cinici, pregatiti sa faca putin misto de dulcegarii si de optimismul debordant. Contine suficienta autoironie cat sa nu mai fie nevoie de ironia exterioara, umor britanic in doze mari si are o armonie, o sincronizare a secventelor rar intalnita in comediile de gen ulterioare.