Sunday, 31 January 2016

Sarpele Maloja din Tara Barsei


In perioada 24-30 ianuarie am avut inspiratia de a fugi din nou pe partie. Poate nu as fi scris despre escapada asta (deja am pe blog destule postari si poze cu Poiana Brasov) daca nu as fi vazut pentru prima data un fenomen care se mai intampla in zona, dar unic pentru mine, care ajung prin Masivul Postavaru de vreo cateva ori pe an, mai rar decat as vrea. A fost o incantare! Pana sa va zic de el, va spun ca zilele linistite din timpul saptamanilor fara sarbatori nationale sunt de fiecare data o bucurie, mai ales cand e soare si zapada e excelenta. A si nins in vreo doua nopti, asa ca stratul a fost improspatat, perfect pentru placi si schiuri, vremea placuta, culminand cu cele 6 grade de joi, cand incepuse sa se cam strice partia. Dar nu-mi fac griji, anul trecut cea mai buna perioada de schi a fost in aprilie, asa ca sezonul e departe de a se fi incheiat.
De cum am coborat din telegondola, dau cu ochii de bradul cel mai frumos impodobit pe care l-am vazut iarna asta. Natura le explica oamenilor, in limba ei la care prea multi sunt surzi, ca nu este nevoie de copaci taiati si de kitch-uri stralucitoare pentru a decora un pom de iarna, ca inghetul produce ornamente mai frumoase decat globurile si bradul e mai plin de viata, fericit si mandru cu gateala naturala de turturi si zapada.
In rest, partii insorite si neaglomerate, soare, o zi numai buna pentru schiat...

ce incepea deja, spre final, sa prevesteasca minunea de a doua zi prin norii cenusii care se adunau.

Dimineata urmatoare era mohorata in Brasov, dar cine a vazut Clouds of Sils Maria probabil ca a intuit deja la ce ma refeream in titlu si asteapta imaginile :).
Imi plac norii, dar nu am chiar o pasiune de-aia meteo nebuna, sa stiu tipuri, cauze, efecte. Ii cunosc pe cei vreo cinci de baza si cateva combinatii, ce mi-a ramas de la orele de geografie. Insa nu ma satur sa le deslusesc formele, sa le urmaresc trecerea, sa-mi imaginez cum m-as tavali prin puful lor (da, glumesc, stiu ca nu-s asa de roz si densi ca-n desenele animate...). Iar ce am vazut marti mi-a taiat respiratia.
Jos, la baza telegondolei, era intunecat si urat, nu se putea deloc intui imaginea din partea de sus a partiilor. Pareai ca esti undeva, in avion, deasupra norilor, din care mai zareai iesind cate o creasta zimtata de Piatra Craiului, o domoala Magura a Codlei ori o spinare incetosata din Dealul Cetatii Rasnov ...

ori poate intr-o stampa japoneza cu fuioare care se preling delicat printre creste...
dincolo de gardul de siguranta crosetat din fulgi de zapada.

O alta partie, plutind undeva intre cer si pamant, se intinde in fata ochilor. Are chiar si tunurile ei proprii de zapada.
Monstrul noros ce inveleste Tara Barsei, nu un sarpe, ci o uriasa pisica-de-mare cu coada intinsa printre Postavaru si Bucegi, nu serpuieste lin, asemenea celui din trecatorile alpine, ci s-a asezat ca o patura, pana in zare, in intreaga depresiune.
 Deasupra nori firavi, dedesubt, ca o plasa de siguranta, pisica-de-mare pufoasa...
Sub ea si deasupra ei, cativa privilegiati alunecand pe zapada, printre care ma bucur ca m-am aflat. Multumesc, Abbath, ca ti-ai pus concert in Brasov exact in perioada asta :)! Despre el, data viitoare.

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.