Natura sau cultura?

 

Jurgen Brater - Maimuta din tine

Daca ati ajuns aici din intamplare si sunteti creationisti, flat Eartheri, negationisti ai schimbarilor climatice sau adepti ai cine stie caror conspiratii mondiale, cred ca puteti sa va opriti si sa iesiti, daca se poate fara a tranti usa. Bine, relevanta pentru cartea despre care vreau sa va vorbesc este doar prima categorie, pe ceilalti doar nu va vreau prin preajma, daca tot fac curat. 

Mai citesc din cand in cand carti din colectia Savoir vivre a editurii Baroque Books & Arts, carora mereu le-am admirat aspectul grafic, in special atunci cand subiectul lor se intersecteaza cu interesele mele din zona non-fictiunii. Cartea de fata atinge psihologia evolutionista si behaviorismul, un pic de sociologie, isi propune sa analizeze modul in care comportamentele ancestrale se reflecta in viata actuala, instinctele si impulsurile ce ne iau in stapanire atunci cand natura de om al cavernelor predomina asupra civilizatiei si culturii, pe care mii de ani nu au reusit sa le inabuse. 

Pentru a-si servi argumentatia, autorul inventeaza o familie traditionala paleolitica fictiva (mama, tata, doi copii si al treilea pe drum) in cadrul unui trib condus de capul familiei, Ugur. Pornind de la experientele sale de zi cu zi, le proiecteaza ecourile in lumea contemporana. Acum, trecand peste faptul ca familia traditionala nu prea exista pe vremea aceea, tribul fiind mai presus de nucleul familial asa cum il definim astazi, toate experientele astea ale lor care genereaza apoi ecouri si interpretari in vremurile noastre mi s-au parut trase de par, gandite de o minte de acum, fara sa ia cu adevarat in considerare nivelul cognitiv al protagonistilor. Le atribuie stari si sentimente care le erau probabil straine, ca intr-o animatie de genul "Aventuri in Epoca de Piatra", mai grav e ca isi si construieste argumentatia pe baza lor. Macar acolo stii ca e vorba de o transpunere moderna, dar cartea de fata are pretentia unei lucrari cat de cat stiintifice, in ciuda factorului de popularizare. Daca asta e partea care s-a vrut amuzanta, nu prea a iesit. 

Autorul, medic stomatolog (cum stim, stomatologii sunt mari specialisti in psihologie evolutionista!), incearca, pornind de la aceste episoade cu pretentii de literatura, sa transpuna apoi, pe baza compilarii unor teorii ale unor adevarati specialisti (la ce bibliografie are, mi se pare ca a citit mult cam degeaba) reflectarea lor in preferintele, pasiunile, comportamentele noastre de zi cu zi. A rezultat un fel de analiza casual, genul de discutie buna de o petrecere, cand se termina subiectele serioase, se incing spiritele si vrei sa te contrazici cu cineva. 

Si am simtit nevoia sa-l contrazic de la inceput, nu pentru ca m-as pricepe mai bine la domeniu, nici vorba, ci pentru ca am sesizat unele carente de logica elementara. Desi el insusi recunoaste ca Neanderthal si Cro-Magnon au un stramos comun, cel dintai e o specie separata, noi fiind descendentii celui de-al doilea, de ce ne raportam totusi, in intreaga carte, la primii? Sa trecem peste asta, si sa vedem in ce fel. 

Am mostenit fascinatia pentru foc, convingerea ca norocul poate fi influentat prin practici ritualice, pornirea de a aduna si colectiona, poate anumite comportamente cum ar fi acela ca ne simtim mai confortabil cu spatele la perete si cu fata la usa, pentru a fi mereu in alerta. Am construit fortarete, apoi orase, dar suntem mai atrasi de intinderea spatiilor verzi, de natura. Astea si multe altele sunt reminiscente ale copilariei evolutiei, ca si vanatoarea ca sport, insa sunt prea multe alte comportamente care mi s-au parut trageri la tema.

Considera scarba (generata de alimente) o trasatura dobandita, transmisa din preistorie, pentru ca apoi el insusi sa afirme ca, pana la o anumita varsta, copiii nu o au, bagand in gura tot ce le pica in fata ochilor. Si atunci ma intreb nu cumva de fapt scarba este o atitudine indusa, educata, conditionata social, nicidecum o reminiscenta preistorica? Ca si anorexia, aparuta sub presiunea standardelor de frumusete construite de societate. Iar sa pui depresia, care pana acum vreo doua secole nici nu se stia ca exista, tot in carca neanderthalienilor, mi se pare mult prea mult. 

Apoi mai sunt cliseele de gen, care spun ca barbatii trebuie sa fie intr-un anume fel, femeile in altul. De ce un barbat nu merge cu placere la cumparaturi? Simplu, pentru ca nu-l intereseaza cum se imbraca, dar poate pe altul da. Nu as baga mana in foc, in locul autorului, ca moda a aparut chiar in Epoca de Piatra, ca femelele umanoide erau atunci preocupate sa imbrace o blana cat mai atragatoare ochiului, asa cum afirma. Mai calduroasa, da! Spiritul practic era mai dezvoltat decat cel estetic. Au mai trecut niste secole, pana la romani si egipteni, cand asta urma sa devina o preocupare. Mai afirma ca barbatii considera munca un fel de vanatoare si i se dedica profesiei cu devotament. Nu toti, in plus sunt si femei care fac acelasi lucru. Partea de atavisme e clara, ele exista, dar trasaturile genetice nu prea au legatura cu subiectul cartii, mi s-au parut in plus, doar pentru a sustine cel mai bine idei care altfel nu par sustinute de o baza stiintifica puternica. 

De acord ca exista si idei verificate si confirmate, unele tangentiale, fara legatura cu demonstratia propriu-zisa, ca de exemplu explicatia pentru care indulcitorul nu este un inlocuitor valabil pentru zahar. Insa e foarte multa umplutura care incearca sa creeze o reflectare fortata a comportamentelor preistorice in cele actuale.  E bine, mi-a tinut mintea antrenata si alerta, de cateva ori am dat fuga pe net sa mai verific niste informatii. 

M-am mai poticnit si in traducere, cam des pentru a o considera buna: nu-mi place verbul "a persuada", dar deloc, "comportamentistilor" le-as fi spus behavioristi, psihologie "evolutionista" in loc de "evolutionara" (de acord ca a inceput sa cam intre in uz prin contaminare din engleza), iar o banda de rockeri este doar atunci cand traducatorul isi inchipuie ca muzica rock este o infractiune. Apogeul mi s-a parut scena cu vanatoarea mamutului, care "l-a infruntat pe Ugur cu ochii lui mici si rai si a scos un tipat ascutit" (craaa-cra!) si apoi "a strapuns lantul dusmanilor ca un compresor".

Concluzia autorului e transanta: "Ne convine sau nu, de schimbat nu putem schimba nimic: noi toti, inclusiv tu si cu mine, suntem si ramanem neandertalieni ai secolului XXI". Pardon, eu sunt Cro-Magnon!