sâmbătă, 10 octombrie 2020

Puterea cuvintelor

 

Guzel Iahina - Copiii de pe Volga 

In a doua jumatate a secolului XVIII, imparateasa Ecaterina a II-a a pus la dispozitia strainilor teritorii pustii ale Imperiului Rus, atragand o numeroasa comunitate de nemti (compatrioti de-ai sai) ce au creat mai multe colonii pe malurile Volgai. Intr-unul din satele de pe malul stang incepe povestea noastra. Jakob Ivanovici Bach, profesor la scoala din localitate, traieste intr-o rutina din care nu-l scoate decat pasiunea sa irationala pentru furtuni. Asta pana in ziua cand ajunge pe malul celalalt al fluviului, dincolo de limitele lumii cunoscute, marcand trecerea unei granite invizibile ce-i va schimba viata. Intram alaturi de el din realitate intr-o poveste parca desprinsa din mintea fratilor Grimm, ilustrata fluid-suprarealist de Dali:  
"A intors capul, nevenindu-i sa-si creada ochilor: lumea din jur se topea, ca untura intr-o tigaie incinsa. Lucrurile isi pierdeau conturul si se lichefiau, curgand pe peretii rapei: busteni puternici, bolovani, buturugi acoperite cu muschi, manunchiuri de radacini, frunzis putred. Culorile se amestecau, pierzandu-se una in alta: negrul pamantului si rosul frunzelor, cenusiul lemnelor si verdele muschiului, totul curgea, incet, in jos. Bach a inceput sa se zvarcoleasca disperat, incercand sa fixeze ceva, orice, in aceasta precaritate - nimic tare, doar un aluat moale si compact din lemne, piatra si radacini. Se ineca intr-o padure doborata de vant, se ineca implacabil, cumplit - ca o musca in miere, ca o molie in ceara topita a unei lumanari.
De altfel, fratii Grimm ne fac complice cu ochiul din toata cartea: de la numele misteriosilor locuitori ai casei de pe malul drept la detalille de atmosfera, de la povestile pe care ajunge Bach sa le scrie la un moment dat, cu trimitere la cei sapte frati, fluierasul fermecat, cele trei torcatoare, pana la numele copiilor de la cresa (se amintesc in trecere Hansel si Gretel), ei stau ascunsi in umbra acestui minunat roman despre o epoca din istoria Rusiei, despre destine individuale si mai ales despre puterea cuvintelor. 
Citisem romanul de debut al lui Guzel Iahina, una dintre descoperirile mele literare din ultimii ani. Dar cu acest al doilea roman, revelatia nu doar ca se confirma, ci mai urca un nivel, asa cum numai cu marii scriitori se intampla. Rusoaica asta are talentul rar de a inzestra locurile pe care ni le pune in fata ochilor cu magie, de a crea pe fundalul istoriei mari si agitate o lume alegorica si simbolica. Am vazut asta si la Olga Tokarczuk, Marquez este maestrul de necontestat al procedeului, pe ambii ii iubesc si pe alti cativa. Asemenea lor si asemenea personajului sau principal, Bach, autoarea stie ca prin cuvinte se poate remodela lumea, se poate da o forma tumultului si haosului istoriei, la fel de vijelios ca apele fluviului primavara, cand gheturile se topesc, se poate plasmui o noua relatitate. Cuvantul scris sau vorbit vrajeste, instiga, consoleaza sau vindeca. Cand apare tacerea, se instaleaza si pustiul in suflet.
Daca in Zuleiha deschide ochii autoarea ne purta pana in Siberia, alaturi de eroina desprinsa din minoritatea tatara, acum ne scufunda in apele reci ale Volgai, in sanul minoritatii germane stabilite pe malurile fluviului. Alaturi de ei suntem martorii a 20 de ani de istorie zbuciumata a ceea ce a fost Republica Autonoma a Germanilor din Rusia, in perioada dintre 1918 si 1938. 
Din izolarea sa de pe malul drept, eroul contempla trecerea timpului revenind periodic in satul de unde plecase, pe care il gaseste mult schimbat cu fiecare intoarcere: chipuri imbatranite si ridate, case in paragina, frica si teroare, personaje noi ivite in mijlocul comunitatii. Astfel ajunge sa defineasca trecerea timpului prin prisma evenimentelor ce i se succed inaintea ochilor: Anul Caselor Nimicite, Anul Smintirii, Anul Viteilor Nenascuti, Anul Celor Flamanzi, Anul Copiilor Morti si asa mai departe, pana cand va fi si el inglobat in mecanismul istoriei. 
Chiar daca istoria mare este cunoscuta si previzibila (apar in carte, in scurte secvente, si Lenin, si Stalin, si Hitler), ea capata in imaginatia autoarei conotatii metaforice iar istoria individuala ce se desfasoara in cadrul ei este sinuoasa, imprevizibila si tulbure ca meandrele Volgai, raul ce pastreaza memoria timpului trecut, dupa cum vom vedea intr-o secventa poetica si suprarealista aproape de final. 
Imi place mult modul in care aceasta tanara autoare stie sa alcatuiasca lumi fantastice cladite pe realitatea dura, imagini puternice, precum aceea in care chipul iconic al marii imparatese se topeste pentru a se metamorfoza in noile tractoare, simbolul vremurilor noi. Cuvintele ei vrajesc, se desprind din pagina si mi se intiparesc in suflet.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.