Sfarsitul secolului XIX. La spitalul Salpêtrière, doctorul Charcot, renumitul neurolog al Parisului care incearca tratamente prin hipnoza, incepe sa organizeze anual un nou experiment, un bal la care sa participe si pacientele, avand ca invitati reprezentanti ai lumii mondene a epocii. O data pe an, portile sobrei institutii se deschid si norocosii invitati vin sa asiste, curiosi si intrigati, ca la un spectacol- divertisment, la manifestarile "alienatelor".
Insa la Salpêtrière nu ajung doar nebune, isterice, maniace, deprimate, ci toate femeile care au indraznit sa se ridice impotriva conventiilor sociale rigide, sa-si depaseasca rolul de sotie si mama, atribuit din generatie in generatie: cele care doresc sa invete o meserie sau nu mai suporta infidelitatea sotilor, cele care se afiseaza cu barbati mai tineri, razvratitele, neadaptatele. Spitalul este "o groapa de gunoi a societatii pentru toate cele care afecteaza ordinea publica. Un azil pentru toate cele ale caror idei nu corespund asteptarilor. O inchisoare pentru toate cele care se fac vinovate pentru ca au o parere. Se spune ca dupa sosirea lui Charcot, in urma cu 20 de ani, spitalul Salpêtrière s-a schimbat, ca doar cele cu adevarat isterice sunt internate aici. In ciuda acestor afirmatii, indoielile persista. In 20 de ani nu pot fi schimbate mentalitatile inradacinate intr-o societate de tati si soti. Nicio femeie nu poate avea vreodata certitudinea ca vorbele sale, personalitatea sa, aspiratiile sale nu o vor conduce intre temutele ziduri din arondismentul treisprezece."
Subiectul are potential, dar abordarea lui in carte e, din pacate, lejera si superficiala. E un roman usor citibil, insa lipsit de nuante: femeile in jurul carora se centreaza sunt victime ale prejudecatilor si constrangerilor sociale, lucide si rationale, barbatii - creaturi fara scrupule (sa zicem ca unul are totusi mustrari de constiinta) care, indata ce se vad contrazisi, isi duc consoartele sau fiicele la ospiciu, iar celebrul doctor, asa cum este portretizat in carte, un ignorant care accepta in institutia sa pe oricine - e suficient sa-i fie lasata in grija de un barbat - si un showman mai preocupat sa puna in fata audientei crize cat mai cu impact vizual, sa creeze spectacol in jurul pacientelor decat sa le ofere un tratament.
Desi si-a propus sa fie un roman feminist care sa faca intr-un fel dreptate victimelor necunoscute ale rigorilor epocii, dandu-le voce, aceasta voce ramane tare firava. Cele trei protagoniste principale sunt o asistenta a doctorului ce nu a reusit sa treaca peste moartea surorii sale, pe cand cele doua erau adolescente, o tanara provenita dintr-o familie burgheza careia ii merge mintea cam mult pentru a se adapta timpului in care s-a nascut si a mai si fost inzestrata cu un dar mai aparte si o pacienta care viseaza pe de o parte la celebritatea data de statutul de aleasa a doctorului pentru experimentele cu hipnoza in fata studentilor si pe de alta la o iubire ce i-ar putea aduce eliberarea, creandu-si o lume iluzorie si amagitoare.
Perspectivele celor trei femei se tes pe fundalul anticiparii balului mult asteptat, deopotriva de paciente si de public. Actiunea cartii se intinde pe o perioada de doua saptamani (si putin inainte, pentru una din eroine, cu un epilog peste 5 ani), pana la episodul care ar fi trebuit sa fie punctul culminant al cartii, dar trece la fel de neglijabil ca si restul.
Nu am inteles de ce cartea a facut atatea valuri in Franta anul trecut, la aparitie. Se citeste usor si repejor, dar nu lasa urme. Are o abordare facila care face ca mesajul sau sa nu ajunga nicaieri, sa ramana doar un divertisment de moment. Ma gandesc ca, primind premiul Renaudot al liceenilor, este destinata unui public mai tanar, poate fi interesanta pentru adolescenti, cand gusturile literare sunt in formare si exprimarea mai simpla ii ajuta sa se familiarizeze mai usor cu placerea de a citi texte cursive ce depasesc lungimea si complexitatea sms-urilor. Limbajul ramane la nivelul celui din cronicile mondene ale epocii la care face referire, aveti aici pentru exemplificare fragmente din ziare care descriu balul (in franceza). M-a frustrat lectura, pentru ca am intuit un potential ce se putea dezvolta in multe directii: psihologica in primul rand (mai multa aplecare asupra propriilor personaje), clinica (cele cateva metode de tratament sunt expediate sumar), poate si balul pe care l-am asteptat toata cartea putea avea un pic de atmosfera...
Daca vreti sa cititi romanul pentru a va forma propria parere, evident ca nu trebuie sa ma luati in seama, unanimitatea (cel putin prin Franta) pare sa fie ca acest debut al Victoriei Mas este o mare revelatie. Poate si ecourile mi-au creat asteptari, de ajunsesem sa sper ca o sa citesc cine stie ce Guzel Iahina frantuzoaica. Nici pe departe. Cum spune Wislawa Szymborska: "Prefer povestile fratilor Grimm titlurilor din ziar". Sa va mai spun ca este prima carte unde vad ca, dintr-o nefericita alegere editoriala de a scrie cu alb pe alb, pe pagina 3 sunt invizibile si titlul si numele traducatoarei?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.